Menu
in

Interlopul Ghenosu, amenințări din închisoarea din Anglia la adresa DIICOT : „Am multe de spus”



Florin Ghinea, zis „ Ghenosu ”, de 43 ani, unul dintre cei mai căutați infractori din Europa, a fost arestat pe 13 august 2018 în timp ce ieșea de la o sală de sport din Watford.

„Ghenosu” este acuzat de mai multe infracțiuni: constituirea de grup internațional organizat, în scopul comiterii unei infracțiuni de proxenetism, lipsire de libertate, șantaj, omor calificat și spălare de bani. Conform autorităților, în perioada 2015 – 2017, sub coordonarea lui Ghinea, membrii grupării infracționale au determinat mai multe persoane de sex feminin să practice prostituție în Irlanda, Finlanda și Dubai. De asemenea, există acuzații de lipsire de libertate și șantaj a unor persoane considerate rivale membrilor grupării, precum și conspirație la crimă.

În prezent, interlopul este într-o închisoare din Anglia, așteptând extrădarea. Din spatele gratiilor, acesta a declarat, prin intermediul unui om de încredere, că are multe de spus în legătură cu oamenii legii din România, potrivit România TV.

„Chiar acum am ieșit de la Ghenosu, de la vizită. Este foarte supărat. El se simte bine aici, în Anglia, dar vrea DIICOT să îi facă manevră să îl ducă în România. DIICOT trimite aici, în Anglia, tot felul de acte, ca să-l transforme în faţa englezilor în cel mai mare mafiot. Face mult rău și familiei. Ghenosu este decis să lupte, să îşi caute dreptatea. Are multe de spus”, a explicat sursa amintită.

Interlop român, căutat în toată Europa, arestat în Watford

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version