Să ne întoarcem? Ce spuneţi oameni buni risipiţi peste tot în lume departe de locurile natale şi departe de cei dragi?

Soţul meu este un mare pasionat de fotbal. Da, iubeşte să vizioneze acest sport şi preferatele lui sunt cele naţionale româneşti. Steaua este echipa lui preferată. Acum, noi fiind de 13 ani în Marea Britanie, de câte ori este un meci important, îl vizionează online în direct. Acum, cum toţi ştim, când ţi-e lumea mai dragă, ori cade netul ori transmisia nu este extraordinară. În fine, ideea este că devine foarte frustrat când asta se întâmplă.

Anul trecut m-am gândit să îi fac un mic cadou de ziua lui şi am făcut abonament la canalele româneşti. De când cu ele, suntem la curent cu tot ce se întâmplă în România. Eu, sincer vă spun, detest să deschid televizorul pentru canale româneşti, cu excepţia unui film, documentar sau o emisiune de cultură. TVR1 şi 2 rămân canalele mele preferate.

Pentru că realitatea este că nu ai la ce te uită! Ai impresia că este un circ zilnic şi la orice oră, într-o ţară în care, sinceră să fiu, sunt unii care muncesc din greu să-şi întreţină o familie, şi alţii, care apar zilnic la tv, care nu fac absolut nimic, pe cheltuiala statului, pentru că sunt prea ocupaţi să apară în faţa camerelor.

Se vede clar că nu se face nimic în România! Păi de când am plecat, cu 13 ani în urmă, nu există nicio schimbare. Şosele tot nu există, corupţia s-a înmulţit (aici s-a schimbat ceva), emisiunile de scandal sunt cele care ţin românii în stare de ebrietate în faţa televizorului, în loc să lupte cu adevărat împotriva sistemului, sau cel puţin pentru viaţa lor proprie, că cel puţin măcar atât pot face.

Detest să aud oameni care, tot ce fac, îţi fac capul mare despre mizeria din România, şi cât de victimizaţii sunt ei. Dau cu gura, că sincer, de câte ori îi văd, fug cât pot. Dar nu sunt în stare să iasă în stradă, dacă este cazul, sau să îşi apere dreptul dacă şeful nu i-a plătit salariul de luni de zile. Nu înţeleg că nu se poate să fii cu adevărat liber atâta timp cât te comporţi precum un sclav. Niciodată stăpânul sclavului nu va veni să-ţi ofere libertate. Libertatea este ceva pentru care trebuie să lupţi. Este la fel cu orice în viaţă. Trebuie să ai curajul să lupţi pentru viaţa pe care vrei să o trăieşti. Altfel vei muri aşteptând să vină altul să-ţi schimbe viaţa. Dar uiţi că acel altcineva este ocupat să-şi schimbe viaţa lui.

Plecarea multor români peste hotare este mesajul pe care îl trimit altora: M-AM SĂTURAT DE VIAŢA ÎN ROMÂNIA. ÎMI ESTE GREU SĂ PLEC, DAR FAC ORICE PENTRU O VIAŢĂ MAI BUNĂ. DACĂ ÎMI URMEZ INIMA VIAŢA MEA V-A TRECE ÎN MIZERIE ŞI FRUSTRARE. DE ACEIA ALEG SĂ-MI FOLOSESC CAPUL ŞI PLEC. ŞI POSIBIL MĂ VOI MAI UITA ÎN URMĂ SAU NU. Rămâne de văzut dacă v-a exista vreodată pentru ce să mă întorc înapoi.

De câte ori mă gândesc să mă întorc, deschid televizorul şi este de ajuns să îmi şterg lacrimile şi să îmi amân planurile de întoarcere, şi continui să-mi trăiesc viaţa peste hotare. Cel puţin aici nu sunt tratat ca o marfă de schimb. Nu trebuie să mă culc cu nimeni pentru un loc de muncă mai bun, aşa cum şeful făcea cu secretară când eram acasă, şi nu conta cine făcea muncă. Şi nici că el era însurat.

Doamne, cât uram viaţa în România! Sună urât şi dur, dar este adevărat.

Te iubesc România, dar mi-ai fost ca o mamă vitregă. Străinătatea mi-a oferit ce tu nu mi-a oferit nici măcar pentru o zi: respect, integritate, încurajarea şi o şansă la o viaţă decentă.

Te-am înlocuit cu cineva, care nu este atât de caldă ca tine, dar care m-a făcut să gust cu adevărat viaţa unui om decent, şi care îmi recunoaşte potenţialul fără a încerca să-mi pună piedici în planul meu pentru o viaţă de succes.

Aşa am ajuns să descopăr talente pe care nu le ştiam. Aşa am ajuns să-mi descopăr potenţialul. Aşa am ajuns să pot visa şi să cred că pot să văd cu ochii visele mele. Aşa am putut să încep să călătoresc.

Uneori este nevoie de te îndepărtezi de tot ce îţi este cunoscut, ca să descoperi cine eşti cu adevărat şi cât de multe eşti capabil să faci. Şi este al naibii de bun sentimentul. Şi te face să iubeşti viaţă şi să să spui: cineva acolo sus mă iubeşte!

Cu drag,

Mariana Buda, Londra