Românul, cerșetor pe străzile din Limavady, Londonderry, Irlanda de Nord, a declarat poliției că nu are locuință și că nu are “alte mijloace de a câștiga bani”.
Petru Agape (48 de ani), fără locuință fixă, a apărut, luni, 29 octombrie, la Curtea Magistraților din Coleraine, acuzat de cerșetorie, pe strada Market, din Limavady, sâmbătă, 27 octombrie.
Un procuror a declarat că poliția a primit un raport despre un bărbat care cerșea cu o valiză, aflată sub o umbrelă.
Atunci când au apărut polițiștii, aceștia au constatat că Agape apela la mila trecătorilor. Când a fost arestat și intervievat, inculpatul a recunoscut că cerșea și a spus că știa că acest lucru este o infracțiune.
Pârâtul a declarat poliției că nu are „alte mijloace de a câștiga bani”, nu avea unde să stea și a simțit că nu are „altă opțiune”. Instanța a aflat apoi că inculpatul se confrunta, de asemenea, cu acuzații similare în orașul Londonderry.
Printr-un interpret, inculpatul a spus că îi pare rău pentru ce a făcut.
El a susținut că trăiește în Irlanda de Nord de o lună, dar judecătorul districtului Liam McNally a remarcat că inculpatul a primit o avertizare în luna februarie a acestui an. Judecătorul a întrebat dacă inculpatul a luat ajutoare sociale, iar răspunsul a fost că nu.
Judecătorul a spus că nu va impune o amendă grea și nici nu îl va trimite la închisoare, dar că, dacă Agape continuă să încalce legea, nu îi rămâne altă opțiune. Poliția a confiscat cele 11,56 lire sterline din cana pe care Agape o avea pe stradă.
De asemenea, românul va fi monitorizat timp de doi ani. Judecătorul a spus că asta înseamnă că în cazul în care va săvârși o altă infracțiune în această perioadă va fi amendat sau va fi trimis la închisoare.