Un bărbat de 29 de ani, de naționalitate română, este acuzat că a violat o femeie, pe care apoi a exploatat-o sexual.
Florin Gheorghe, originar din București, a fost arestat de magistrații din Londonderry sub acuzația de viol, sechestrare de persoane, agresiune, vătămare corporală, incitare la prostituție, trafic de persoane și exploatare sexuală. Românul neagă acuzațiile ce i se aduc și pe care le-ar fi săvârșit în perioada 19 iunie – 24 iulie a.c.
Acuzarea se bazează pe declarațiile fostei partenere a inculpatului, tot româncă. Aceasta a declarat poliției că a fost agresată, sechestrată și exploatată sexual de către Gheorghe, potrivit BBC.
Avocatul inculpatului a spus instanței că femeia a descoperit că partenerul său o înșeală, drept pentru care a făcut plângerea la poliție.
Polițistul care l-a reținut pe român a spus că a găsit în apartamentul acestuia 935 de lire sterline și 610 euro, iar femeia a declarat că banii au fost făcuți de ea, prin prostituție.
De cealaltă parte, Florin Gheorghe, care se află în Irlanda de Nord de doar cinci săptămâni, a susținut că a câștigat banii muncind ocazional.
Inculpatul a rămas în custodia poliției până la judecarea cauzei.
foto: Belfast Telegraph