Un text cutremurător, scris de jurnalistul britanic Michael Bird, ne face să ne întrebăm care a fost, de fapt, scopul negocierilor de la Bruxelles, între Marea Britanie și Uniunea Europeană? Va reuși David Cameron să își facă alegătorii să voteze pentru rămânerea alături de UE sau nu? Cine este Boris Johnson și ce se va întâmpla dacă va ajunge să conducă guvernul de la Londra?
Niște întrebări la care veți găsi răspunsuri dacă citiți textul lui Bird, un freelancer specializat in editoriale solide, bine documentate, cu subiecte din aripa estica a Uniunii Europene.
Iată câteva fragmente:
„Un conflict din interiorul Partidului Conservator între susținătorii și inamicii Uniunii Europene a dus Marea Britanie în pragul dezastrului.
Pericolul este ieșirea din Uniunea Europeană. Dacă se întâmplă, ruina financiară se va răspândi între toate statele membre ale Uniunii, grupările de dreapta vor prelua controlul, iar proiectul european, care a dăinuit în cei 70 de ani de după război, se va prăbuși.
Dar tu, România, poți să contribui la salvarea noastră.
Prim-ministrul David Cameron e răspunzător de aruncarea Marii Britanii în această mizerie. A crezut că dacă va renegocia termenii participării țării sale la Uniunea Europeană își va putea opri propriul partid, eurosceptic prin excelență, să o ia în direcția ieșirii din UE”, a scris Bird în editorialul său publicat în contributors.ro.
„După ce și-a anunțat susținerea pentru Brexit, primarul Londrei, Boris Johnson, reprezintă acum cea mai mare amenințare pentru Europa. Cu acest om nu e de glumit. E periculos”, avertizează jurnalistul britanic.
Citiți tot articolul în contributors.ro, în traducerea lui Alex Bradut Ulmanu.
Primarul Londrei susține ieșirea din UE: „Uniunea Europeană „erodează suveranitatea națională”
„Brexit” în iunie. Cameron vrea într-o UE reformată
Tăriceanu critică tratatul cu Marea Britanie. „Românii sunt dezavantajați!”
Marea Britanie a obținut acordul cu UE. Șapte ani de restricții pentru români