Menu
in

Kebab cu gândaci și șobolani într-un magazin din nordul Londrei

Un magazin de kebab din nordul Londrei a fost amendat cu peste 4.000 de lire sterline pentru multiple deficiențe de sănătate publică, după ce Echipa pentru Siguranța Alimentară a consiliului local a constatat că este infestat cu șobolani și gândaci.

Ponders End Kebab de pe Ponders End High Street, Enfield, nordul Londrei, a fost amendat de Consiliul Enfield pentru nereguli de sănătate publică, la 9 decembrie 2021, scrie My London.

Magazinul a fost vizitat pentru prima dată de un inspector pe 17 august 2020, după ce un membru al publicului a raportat că văzuse un gândac, iar când ofițerul a sosit, a găsit o „infestare cu adevărat dezgustătoare”.

Consilierul George Savva, membru al cabinetului Consiliului Enfield pentru servicii de licențiere și reglementare, a declarat: „Era o infestare cu adevărat dezgustătoare de dăunători pe care această societate nu a reușit să o controleze în totalitate.”

Șobolani, gândaci, ploșnițe, molii și purici. Cele mai afectate cartiere din Londra

El a confirmat că „populația uriașă de gândaci de la fața locului reprezintă un risc iminent pentru sănătatea publică” și a mai spus că magazinul efectuează practici inadecvate de curățare, cu „murdărie, resturi alimentare și fecale de gândaci găsite în zonele de depozitare și preparare a alimentelor”.

După prima vizită dezastruoasă, Ponders End Kebab a fost închis timp de câteva săptămâni.

Dar când ofițerii s-au întors pentru o nouă inspecție, la 1 martie 2021, au descoperit urme de șobolan în zonele de depozitare a alimentelor.

Consiliul a decis că este în interes public să amendeze compania și directorul cu 436 de lire sterline fiecare, precum și cu 3.283,12 lire sterline constând în costuri ale consiliului și au fost, de asemenea, obligați să plătească o suprataxă de 43 lire sterline fiecare.

În total, amenda a fost de 4.241 de lire sterline.


…Kebab cu gândaci și șobolani într-un magazin din nordul Londrei…

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 3 In medie: 4]
Exit mobile version