„Obiectivul teroriștilor nu este doar acela de a-și ucide inamicii, ci acela de a ne înspăimînta pentru a deveni ca ei: bigoți, barbari, promotorii unei societății închise.” (Gari Kasparov)
Dacă priviți statisticile anuale cu privire la jurnaliștii omorâți, cei mai mulți se aflau în țări unde războaiele nu contenesc. Unde au pierit anonimi. Dacă vă întreb acum care este numele ultimului jurnalist decapitat de descreierații călăi ai Statului Islamic nu veți ști să răspundeți. Nu fac parte dintre cei care și-ar risca viața pentru a prinde o știre sau pentru a le oferi oamenilor informații din teritorii periculoase. Pur și simplu nu cred că oamenii merită să iei un glonț în cap sau o macetă în gât doar pentru ca ei să nu moară proști.
De aceea, atunci când am auzit, pe 7 ianuarie, că 10 ziariști francezi au fost uciși la Paris, în timpul ședinței de redacție, am crezut pentru câteva minute că este o glumă sinistră. Ce probabilitate ar putea exista să mori în timp ce decizi desenul ce va deschide următorul număr al hebdomadarului, într-o redacție din centrul Parisului? Cu siguanță că atacul de la Charlie Hebdo va da peste cap statisticile privind jurnaliștii omorâți în anul 2015. Morții se numără acum în redacție, nu pe front.
Nici nu se dezmeticiseră bine autoritățile franceze, luate ca din oală, la fel ca și cele britanice, spaniole, americane confruntate cu atentate, că a apărut o problemă în dezbaterea publică. Și anume: e urât să omori oameni, dar și ăia prea exageraseră cu caricaturile! Cu alte cuvinte, nu suntem de acord cu cei care omoară oameni cu kalashnikovul în plină zi, într-o capitală europeană a secolului XXI. Dar nu suntem de acord nici cu ziariștii care se iau de profet, de papă, de Cristos, de Budha și de Charles De Gaulle. Cum să te iei de religia lor, când știi cât sunt de sensibili. Atât de sensibili încât unii pun mâna pe kalashnikov.
Problema este falsă. A avea impresia că asasinii au acționat pentru a-și răzbuna profetul caricaturizat de Charlie Hebdo înseamnă că te complaci într-o situație pe care și-o doresc tocmai teroriștii. Cine știe, poate că peste câțiva ani ți se va spune să omori cu pietre vecina adulteră. Sau vei fi obligat să îți bați nevasta de cinci ori pe zi. Ce vei face în asemenea situații?
Ceea ce trebuie să se înțeleagă este că motive pentru acte teroriste se vor găsi oricum. Adică sunt unii atât de naivi încât cred că dacă cei de la Charlie Hebdo ar fi încetat să publice caricaturile profetului teroriștii ar fi stat la ei acasă cu ochii la desene animate? Ce ofense îi aduseseră lui Mohamed cei omorâți la metrou în Londra și Madrid? Evident că simpla lor existență în afara preceptelor religioase ale fundamentaliștilor este o ofensă. Ar însemna să trăim după cum ne dictează ei. Să ne îmbrăcăm așa cum vor ei, să citim ce vor ei, să desenăm ce vor ei, să mâncăm ce vor ei, să ne educăm copii așa cum vor ei, să ne rugăm la cine spun ei să ne rugăm.
Altfel ne așteaptă un glonț, o bombă sau un bici. Poate că atunci vor fi mulțumiți.
Așa că avem de ales. Ne apărăm toată libertatea, inclusiv pe cea a cariaturiștilor care fac bășcălie de religie și oameni politici, sau pornim pe un drum care ar putea duce la suprimarea libertății. Pentru că nu te poți lupta doar pentru jumătate de libertate. Nu există jumătate de libertate.
Mircea Maer
