in

La volan cu permis fals, accident mortal



Un român care circula cu un permis de conducere românesc fals ar putea fi închis pentru că şi-a ucis fratele într-un accident, scrie Birmingham Mail. Valer Kvec a recunoscut pe 3 iulie, în faţa triubunalului din Warwick, că a cauzat moartea fratelui său Michael din cauza conducerii periculoase.

Maşina Honda Accord pe care o conducea a intrat în coliziune cu un tir şi cu un Ford Mondeo pe un drum neiluminat din apropiere de Warwick, pe 6 decembrie anul trecut.

Michael a fost ucis şi Kvec, de 31 de ani, din Saltley, s-a ales cu un picior, cu gâtul şi cu două braţe rupte. Două femei pasagere de pe bancheta din spate au fost de asemenea grav rănite.

Procurorul Neil Bannister a spus curţii că inculpatul a “condus cu ceea ce noi ştim că este un permis de conducere românesc fals şi, neavând experienţă, a cauzat rănirea fatală a fratelui său”.

Avocatul Zaheer Afzal a cerut ca acesta să fie condamnat imediat, observând: “El ar vrea să fie un sfârşit al calvarului său. Deşi într-o privinţă nu va lua niciodată sfârşit, cu cât poate încheia mai repede un capitol din această poveste cu atât mai bine”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Angajatorii, chemaţi de Boris Johnson să explice de ce nu angajează tineri londonezi

Coregraful Arcadie Rusu, debut la Londra