Un bărbat de origine română, de 58 de ani, a fost condamnat pentru agresiune sexuală asupra a trei minore de sub 16 ani.
Ion Vizante, angajat al unui abator din localitatea Lampeter, Țara Galilor, se afla într-o piață din oraș, când le-a oferit alcool fetelor.
Potrivit Wales Online, cele trei tinere se aflau pe o bancă atunci când Vizante le-a oferit de băut dintr-o sticlă de vin, după care a intrat într-un magazin și a cumpărat votcă pe care a amestecat-o cu cola. Le-a oferit din nou alcool celor trei fete, după care a apucat-o pe una dintre ele și a sărutat-o cu forța. Apoi le-a sărutat și pe celelalte două.
Fetele au fugit, iar mai târziu unul dintre părinți a contactat poliția cu privire la incident, iar Vizante a fost arestat a doua zi.
Fetele au declarat că s-au simțit oribil în urma incidentului, iar inculpatul mirosea ca și când nu s-ar fi spălat de multă vreme. Una dintre ele a spus că acesta avea dinții galbeni și înnegriți și că era dezgustător.
Vizante a pledat vinovat la toate cele trei fapte de agresiune sexuală, primind câte zece luni de închisoare pentru fiecare, pe care le va executa concomitent.
Potrivit apărării, românul a venit în Marea Britanie în anul 2017, și lucra într-un abator din zonă la momentul incidentului.
Judecătorul a spus că victimele au fost șocate și îngrozite de comportamentul său și că incidentul a fost agravat de vârsta fragedă a fetelor și de faptul că le-a oferit băutură.
Vizante va fi supus unui ordin de prevenire a agresiunilor sexuale pentru 10 ani și va fi înregistrat ca infractor sexual pentru aceeași perioadă.