Menu
in

Legile imigrației nu iartă pe nimeni. Cetățeni români duși în centre de detenție din cauză că nu aveau vize de muncă în Marea Britanie

Peste 30 de cetățeni europeni, printre care mai mulți români, sunt reținuți de autoritățile britanice și plasați în centre de detenție pentru imigranți fără acces la comunicații, din cauză că nu aveau vize de muncă, potrivit unei anchete Politico.

Delegația USR-PLUS din Parlamentul European a cerut Comisiei Europene printr-o scrisoare oficială acțiuni urgente pentru clarificarea situației.

E vorba despre cetățeni din România, Germania, Grecia, Italia și Spania care au declarat că vor să muncească în Marea Britanie, fără să știe că e nevoie de vize speciale după Brexit.

Ei sunt ținuți de autoritățile britanice în condiții precare de detenție, potrivit Politico, care scrie că ambasadele din Londra ale statelor respective încearcă să le ofere acestora asistență consulară.

Românii care intră în Marea Britanie fără vize de muncă sau statut de ședere, reținuți în centre de detenție

„Plasarea în centre de detenție pentru imigranți a zeci de cetățeni europeni, printre care și români, este în mod clar o măsură disproporționată luată de Marea Britanie dacă ne uităm la riscul potențial al acestor oameni, de multe ori tineri care își caută un loc de muncă și nu sunt la curent cu noile reguli de muncă ce se aplică după ieșirea UK din UE. Aceștia sunt ținuți zile întregi în centre pentru imigranți fără să aibă acces la telefoane, fără să comunice cu familiile. Este total inacceptabil ca cetățenii europeni să fie tratați ca niște potențiali infractori de către Marea Britanie, mai ales în condițiile în care încercăm acum să construim o relație de încredere și de respect reciproc după Brexit. Prin această scrisoare, cerem Comisiei Europene să intervină urgent pentru a pune capăt acestei practici, să investigheze situația acestor cetățeni transferați în centre speciale pentru imigranți și să asiste statele membre, inclusiv România, în repatrierea lor”, declară Alin Mituța, eurodeputat USR PLUS și inițiatorul scrisorii către Comisie, potrivit G4Media.

Reținerea cetățenilor tineri ai UE care ajung în Marea Britanie pentru locuri de muncă de vară și care nu sunt informați cu privire la noile condiții de intrare, nu este în conformitate cu spiritul de bună cooperare clamat atât de Marea Britanie cât și de Uniunea Europeană în negocierile din ultimi ani, arată USR PLUS.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 5 In medie: 4.6]
Exit mobile version