Liviu Dragnea despre mitingul diasporei: „Nu va fi un miting de un milion de oameni, SĂ FIM SERIOŞI”



Preşedintele PSD Liviu Dragnea a afirmat, într-un interviu pentru România TV că PSD nu va împiedica niciun fel de protest, însă nu crede că se vor strânge un milion de oameni la mitingul de pe 10 august din Piaţa Victoriei.

„Nu va fi un miting de un milion de oameni, SĂ FIM SERIOŞI”, a declarat Dragnea. „Nu cred că m-aţi auzit pe mine, vreodată, să încerc să opresc pe cineva să facă miting sau să protesteze. (…) Dar au anunţat miting, eu nu îl opresc, PSD nu îl opreşte. Nu am ce comenta. Dacă va mai face PSD un miting? Dacă vom considera că e necesar, am spus la, vom face mitinguri mari, serioase.”

Dragnea a ţinut să precizeze că organizatorul mitingului este un fost pesedist.

„Din ce am citit, am înţeles că cel care organizează mitingul, vrea să îl facă pentru a-şi face cunoscută o federaţie pe care a făcut-o”, spune Dragnea. „E un fost vicepreşedinte PSD Diaspora şi care, atunci când a fost ales vicepreşedinte, spunea că va candida ca să prezinte românilor din Diaspora cât de bun e PSD”.

Primarul general Gabriela Firea dă vina pe presă că răspândeşte ştirea falsă că ar dori să împiedice manifestaţia.

„Subliniem faptul că, în acest caz, Primarul General nu s-a pronunţat, au existat doar discuţii preliminare în cadrul Comisiei, având în vedere amploarea evenimentului în cauza,” explică Firea.

„Prin urmare, toate informaţiile apărute în mediul public sunt SPECULAŢII, mai ales că nu au fost parcurse toate etapele legale pentru avizarea unui astfel de eveniment”.

Sura: Gândul.info

PACT: PSD s-a infiltrat în mitingul Diasporei. Reprezentant PACT: Notificarea a fost depusă pentru a fi respinsă

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Raport parlamentar: Cetățenii UE din Regatul Unit, în pericol să își piardă slujbele după Brexit

Român din Marea Britanie, bătut crunt la o nuntă în Cluj. „E un tip violent, fost practicant de sporturi de contact”