Menu

Londra: Coronavirusul l-a distrus pe un bărbat de 59 de ani. Medicii i-au amputat piciorul pentru a-i salva viața

Unui bărbat de 59 de ani i-a fost amputat piciorul în urma infectării cu coronavirus, după ce a intrat în comă din cauza pneumoniei.

Anthony Earl face parte dintre cei cărora COVID-19 le-a provocat cheaguri de sânge, scrie The Sun.

De profesie șofer, Anthony a fost izolat în aprilie cu coronavirus și a dezvoltat rapid simptome devastatoare.

A stat cinci săptămâni în comă, la Spitalul Queen Elizabeth, din Londra, unde a fost izolat într-o unitate de terapie intensivă.

Infecția a dus la o tromboză severă, iar medicii au trebuit să îi amputeze piciorul de deasupra genunchiului pentru a-o salva viața.

Soția sa a povestit pentru The Sun cum cu doar câteva săptămâni înainte de internarea în spital, Anthony o îngrijise, în timp ce lupta împotriva unei forme agresive de cancer la stomac.

Povestea impresionantă a unei supraviețuitoare a luptei cu coronavirusul: „Am văzut moartea cu ochii. Sunt norocoasă că sunt în viață”

Catherine Earl, tocmai se întorsese acasă, în Greenwich, sud-estul Londrei, în martie, după operație și chimioterapie, sub îngrijirea soțului și a fiicei sale, Nicole, în vârstă de 21 de ani.

Ea a spus: „În această perioadă, soțul meu a fost alături de mine în fiecare zi, de dimineață până seara”.

„A fost internat la spital pe 6 aprilie și la scurt timp după aceasta a fost testat pozitiv pentru Covid-19. A fost internat timp de câteva zile, înainte ca starea sa să se agraveze și, prin urmare, a trebuit să fie dus la terapie intensivă și plasat în comă indusă medical pentru a-i ajuta corpul să lupte cu virusul”.

În timpul tratamentului, Anthony a dezvoltat cheaguri de sânge, unul dintre ele fiind situat în piciorul stâng. A fost transferat la spitalul St. Thomas, însă cheagul de sânge i-a blocat furnizarea de sânge în picior, iar medicii i l-au amputat de la jumătatea coapsei pentru a-i salva viața.

„Este incredibil ce s-a întâmplat, este ca o poveste de groază. Va avea leziuni pulmonare și va avea nevoie de mult sprijin. Ne-a devastat”, a spus Catherine.

Anthony este acum treaz, capabil să vorbească și se reface pentru a se putea întoarce acasă.

O adolescentă de 16 ani, ucisă de coronavirus în Franţa. Avertisment pentru tineri: «Nu sunteți nemuritori»

Experții spun că până la 30% din pacienții bolnavi grav de coronavirus dezvoltă cheaguri de sânge periculoase.

Pacienții din întreaga lume sunt afectați de multe complicații medicale ale virusului, unele dintre ele putând fi fatale.

Experții mai spun că răspunsul natural al organismului la virusul care provoacă inflamarea plămânilor creează un „sânge lipicios” ce poate duce la cheaguri, usturimi și atacuri de inimă.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version