in

Lucian Bute, prestaţie sub aşteptări la Nottingham. Froch l-a făcut KO pe român



Lucian Bute a pierdut prin knock-out în faţa britanicului Carl Froch şi a rămas fără titlul mondial la categoria supermijlocie.

După 30 de victorii la profesionişti, Lucian Bute a fost înfrânt. Pugilistul român a pierdut categoric meciul cu britanicul Carl Froch, care l-a făcut KO în runda a cincea a partidei disputate la Nottingham.

Soarta disputei a fost pecetluită în repriza a treia, când Froch l-a luat serios la pumni, băgându-l în corzi pe român. Bute n-a reuşit să-şi revină şi să riposteze, încasând lovitură după lovitură şi sfârşind prin a fi declarat învins înainte de limită.

Bute era campion mondial din noiembrie 2007, când l-a învins la Montreal pe columbianul Alejandro Berrio.

“În viitor voi reveni”

Lucian Bute a declarat că nu s-a așteptat să piardă în acest mod, însă loviturile lui Froch au fost foarte dure. “Froch m-a surprins cu câteva lovituri dure. A fost mai bun şi trebuie respectat pentru asta. Acum vreau să mă relaxez împreună cu familia. Mie îmi pare foarte rău că am pierdut, nu sunt eu în această situaţie, să pierd într-un asemenea mod. Dar în box o lovitură poate schimba soarta meciului. În repriza a treia am avut impresia că pot să revin în meci, dar el a controlat meciul în totalitate. Loviturile au fost foarte dure. Într-un moment de pauză antrenorul m-a întrebat dacă vreau să oprim meciul, dar am spus “Nu, lasă-mă să lupt până la capăt!”, a declarat Bute.

Faptul că a pierdut a fost demoralizant pentru el. “Eu am fost închis în mine, am stat mai mult în cameră. Am încercat să mă relaxez, m-am gândit la ce s-a întâmplat. Nu am avut tăria să mă uit la meci până acum. Nu am reuşit”, a mărturisit Bute.

Cât despre revanșă, Bute spune că este prea devreme să se gândească la asta. “Am nevoie de o pauză, de odihnă, după care ma voi întoarce la Montreal şi voi lua o decizie împreună cu staff-ul meu privind revanşa. E devreme să vorbim de o revanşă, avem o clauză în contract de revanşă, dar e prea devreme să vorbim. Vreau întâi să privesc meciul, să văd unde am greşit exact, punctele care au fost foarte vulnerabile, apoi voi lua o deciziei impreuna cu staff-ul meu si vom vedea ce va urma. Nu e un capat de lume”, a declarat boxerul.

“În viitor voi reveni, poate chiar mai bun decât am fost”, a adăugat Bute.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Au dreptate londonezii

Parlamentar laburist: “Să renunțăm la libera circulație”