Menu
in

Manelistul Dani Mocanu a distrus două mașini cu o blindată adusă din Anglia

Manelistul Dani Mocanu a distrus două autovehicule cu o mașină blindată închiriată din Anglia pentru filmarea noului său videoclip.

Potrivit CanCan, Mocanul nu a luat în calcul mașinile parcate regulamentar, iar acum va primi amendă de la Poliția rutieră pentru accidentul pe care l-a provocat.

Dani Mocanu a ajuns din nou în atenția publicului, după ce a închiriat o mașină blindată din Anglia și a făcut cu ea un accident, în Râmnicu Vâlcea. Polițiștii au stabilit faptul că nu ar fi vorba despre un vehicul de armată, ci despre unul de epocă, istoric.

Manelistul Dani Mocanu, condamnat la șase luni de închisoare cu executare pentru versurile unei melodii cu peste 22 de milioane de vizualizări pe Youtube

„Nu este vorba de un autovehicul de armată, ci de un autovehicul istoric, înmatriculat în Anglia și condus de un cetățean român cu permis de conducere de Marea Britanie. Acesta va fi sancționat cu amendă între 580-725 de lei, pentru efectuarea unor activități de natură a distrage în mod periculos atenția în timpul mersului. Nu au fost constate alte nereguli”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Georgiana Stancu.

Mașina blindată ar aparține nepotului unui afacerist din Vâlcea. Transportatorul ar avea toate actele în regulă și a fost adus special pentru a filma clipul. Vehiculul ALVIS SARACEN are o greutate de 11 tone și este fabricat între anii 1952-1976. Valoarea sa ar fi de aproximativ 6.000 de lire.

Autoritățile au acționat, după ce martorii au observat momentele incredibile. Aceștia nu au divulgat și numele manelistului, dar este clar din imagini cine se afla în vehicul.

„Un bărbat din Bujoreni a fost amendat de polițiști după ce miercuri după-amiază a lovit cu un blindat două autoturisme parcate pe o stradă din centrul municipiului reședință”, a transmis IPJ Vâlcea.


….Manelistul Dani Mocanu a distrus două mașini cu o blindată adusă din Anglia…

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version