Menu

Marea Britanie, nou record de îmbolnăviri. Numărul deceselor, mai mare cu 40% decât în urmă cu o săptămână

Marea Britanie a înregistrat azi, 21 octombrie, un nou record de îmbolnăviri, cu 26.688 de alte cazuri de Covid-19 și 191 de decese.

Astfel, numărul zilnic al infectărilor zilnice crește cu o treime într-o săptămână, de la cele 19.724 de cazuri înregistrate miercurea trecută.

Cifra deceselor crește, de asemenea, cu 40%, față de cele 137 de decese confirmate exact acum o săptămână. Ieri s-au înregistrat 241 de victime.

Premierul Boris Johnson respinge ideea unui lockdown pe termen scurt – care este susținut de laburiști și care a fost deja implementat în diferite forme în Scoția, Irlanda de Nord și Țara Galilor.

Al doilea val de COVID-19 va avea vârful de Crăciun, prevăd specialiștii din Marea Britanie

„Asta ar implica închiderea școlilor, ar presupune închiderea afacerilor cu toate daunele psihologice și emoționale pe care le aduc restricțiile de acest fel”, a spus Boris Johnson.

Alte peste șapte milioane de oameni vor intra în faza a treia a restricțiilor până duminică, noile interdicții fiind impuse în Greater Manchester și părți din Yorkshire. Duminică, aproximativ 43 de milioane de oameni din Marea Britanie vor fi sub restricții mai dure.

Șeful Partidului Laburist, Sir Keir Starmer, l-a acuzat pe Boris Johnson de o abordare „corozivă și jalnică” ce provoacă „bătălii locale”. Liderul laburist a spus: „Nu mai negocia cu viețile oamenilor, nu mai împărți comunitățile și oferă sprijinul necesar pentru Manchester”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version