Menu

Marea Britanie: „Relaxarea de Crăciun va ucide oameni”. Se cere anularea ridicării restricțiilor în perioada Sărbătorilor

Două dintre jurnalele medicale de prestigiu din Marea Britanie, BMJ și HSJ, îl atenționează pe premierul Boris Johnson că decizia de a ridica restricțiile pentru cinci zile, în perioada de Crăciun, „va ucide oameni”.

De asemenea Guvernul britanic a recunoscut, potrivit MailOnline, că planurile deja anunțate pentru Crăciun „sunt în curs de examinare”.

Creșterea infectărilor cu COVID-19 și apariția unei noi tulpini de coronavirus potențial mai infecțioasă, dau bătăi de cap parlamentarilor conservatori.

Mutantul „VUI – 202012/01” atacă Anglia. Cât de periculoasă este noua tulpină de coronavirus

Primarul Londrei, Sadiq Khan, a intervenit, de asemenea, în această problemă, dar a spus că nu crede că premierul se va schimba pentru că nu va dori să fie considerat ca ce care „anulează Crăciunul”.

Boris Johnson a reunit Cabinetul pentru a discuta despre noua criză, iar secretarul de stat de la Finanțe, Steve Barclay, a declarat că planurile de relaxare sunt examinate în mod constant, deși a subliniat că guvernul nu va „pedepsi” persoanele care vor să-și vadă rudele.

În cadrul relaxării, oamenii din până la trei gospodării vor avea permisiunea să se întâlnească timp de cinci zile, între 23 și 27 decembrie.

Însă, scrie MailOnline, o sursă din cadrul guvernului a spus: „Regulile de Crăciun s-ar putea schimba”.

Cu toate acestea, executivul insistă că nu există planuri pentru o regândire a regulilor de Crăciun, în ciuda creșterii numărului infecțiilor, ceea ce a dus la includerea Londrei și a unor părți din Essex și Hertfordshire sub nivelul trei al restricțiilor, începând cu această noapte.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version