Asociațiile de caritate se tem că nici măcar o amânare a Brexit nu va fi suficientă pentru ca miile de oameni fără adăpost din Marea Britanie să își pregătească actele și să urmeze procedurile care le-ar putea permite să rămână legal în Regatul Unit.
Mii de europeni fără adăpost, printre care și români, din Regatul Unit ar putea fi închiși sau deportați, arată Reuters.
„Toată lumea e îngrijorată de Brexit”, spune Piotr, un polonez în vârstă de 39 de ani, care trăiește pe străzile orașului Northampton, din centrul Angliei.
„Vreau să rămân în Anglia, pentru mine e o țară fantastică și problema (lipsei unei locuințe) din momentul acesta e fiindcă n-am găsit de lucru”, a declarat el într-un interviu telefonic în care a preferat să nu-și spună numele complet.
El a spus că mulți prieteni de-ai săi din Lituania și România s-au confruntat cu o ostilitate crescută după referendumul pentru Brexit din 2016, iar comunitatea sa este tot mai îngrijorată.
Deși își poate dovedi identitatea cu acte, spre deosebire de alți oameni ai străzii, Piotr se teme că va fi deportat. „Vreau să rămân legal în Anglia”, susține el.
Un raport al firmei de consultanță WPI Economics arată că persoanele fără adăpost cu cetățenie europeană sunt un „grup” care riscă să întâmpine noi dificultăți. „Indiferent ce se întâmplă cu Brexit, va fi o adevărată provocare pentru cei fără adăpost”, arată unul din autorii raportului, Matthew Oakley, director al WPI Economics.
O evaluare a guvernului arată că în fiecare noapte, în Anglia, aproximativ 1000 de cetățeni din Uniunea Europeană dorm pe străzi, adică aproximativ unul din cinci persoane fără adăpost.
Europenii din Marea Britanie trebuie să solicite statutul de rezident, pentru care e nevoie de acte de identitate și documente care să ateste șederea, iar avocații arată că multe dintre persoanele fără adăpot nu au așa ceva.
„Oricine nu își poate legaliza statutul până la data-limită (…) ar putea fi arestat sau deportat”, afirmă Zoe Gardner, consilier politic în cadrul organizației caritabile pentru asistență juridică JCWI, care susține drepturile imigranților.
„Fără îndoială, după un Brexit dur, vor urma deportări. Știm că teama de deportare i-a făcut pe unii migranți din UE să evite să se adreseze serviciilor, iar ca urmare nu au primit ajutor și unii au murit”, a spus reprezentantul unei organizații de caritate.
Potrivit acestuia, sute de cetățeni europeni trăiesc într-o „mizerie inimaginabilă” și se confruntă cu resentimente tot mai acute din partea localnicilor convinși că locuințele trebuie să fie rezervate pentru britanici.
Din 2017, în urma unui proces împotriva guvernului prin care s-a creat un precedent istoric, deportarea europenilor fără adăpost este considerată un abuz
Guvernul afirmă că sentința Înaltei Curți de Justiție va rămâne valabilă și după ieșirea din UE și susține că nu are un program împotriva imigranților. „Am spus întotdeauna clar că dorim să rămână cetățenii UE”, a declarat Fundației Thomson Reuters un purtător de cuvânt al executivului.
Potrivit ultimei statistici a Guvernului britanic, sunt puțin peste 1.000 de cetățeni europeni fără adăpot pe străzile din Marea Britanie. Dintre totalul celor care stau pe străzi, cei mai mulți sunt cetățenii britanici – 49%, urmați de cei din Europa Centrală – 32% (16% din România, 8% din Polonia, 3% din Lituania).