Un băiat de 12 ani a murit inexplicabil după ce s-a prăbușit pe terenul de joacă de la școala unde era elev, în Telford Langley, Anglia. Colegii s-au luptat pentru a-l salva până la sosirea ambulanței. Serviciile de urgență au încercat să îl resusciteze pe băiat, înainte de a se grăbi să îl ducă la spital. Cu toate acestea, în mod tragic, a fost declarat mort la scurt timp după ce a ajuns.
>>> Tânără de 21 de ani moare în somn la Stoke-on-Trent. Mama ei, cu inima frântă, îi aduce un omagiu emoționant
Moarte inexplicabilă a unui elev de 12 ani din Anglia
Evenimentul nefericit s-a petrecut vineri, în jurul orei 16:00, iar poliția a declarat că, din primele cercetări, băiatul a suferit, din cauze necunoscute, un atac de cord.
Un purtător de cuvânt al Serviciului de Ambulanță din West Midlands a declarat: “Am fost la intervenție chemați după ce unui copil i s-a făcut rău și s-a prăbușit la școala Langley din Dawley, Telford. Prima ambulanță a sosit la șase minute după apel și a fost susținută de o a doua ambulanță, de un manager paramedic și de ambulanța aeriană Midlands Air Ambulance din Cosford”.
“La sosire, echipajele au găsit un pacient în stare critică, care primea deja sprijin medical din partea colegilor. Echipajele au preluat controlul și i-au acordat îngrijiri avansate copilului înainte ca acesta să fie transportat urgent la Princess Royal Hospital.”
Copilul a murit la spital
“Medicul și paramedicul din ambulanță au încercat să-l resusciteze și pe drumul spre spital, unde medicii erau în așteptare pentru a primi copilul. Din păcate, la scurt timp după sosirea la spital, a devenit evident că nu se mai putea face nimic pentru a salva copilul, în ciuda eforturilor tuturor, și s-a confirmat decesul acestuia”.
Un reprezentant al poliției West Mercia a adăugat: “Serviciul de ambulanță West Midlands ne-a alertat că răspunde la o urgență medicală care implică un copil la o școală din Telford. În mod tragic, copilul a murit la spital în acea după-amiază. Moartea lui nu este tratată ca fiind suspectă. Gândurile noastre se îndreaptă către familia și prietenii săi.”
sursa: thesun.co.uk