Imaginile apărute în ultimele două zile, după ce premierul Boris Johnson le-a spus oamenilor că pot merge la muncă de miercuri, 13 mai, arată vagoane aglomerate la metroul din Londra, unde pare imposibil să se mențină distanțarea socială impusă de pandemie.
Compania Transport for London a introdus acum o serie de măsuri pentru a încerca să păstreze oamenii la doi metri distanță, cum ar fi amplasarea de etichete pe podelele peronului și oamenii ținuți la coadă înainte să intre în stații și altele.
TfL a anunțat că unele stații vor avea de acum un sistem unidirecțional, iar în altele politica generală de „mers pe stânga” va fi aplicată mai mult.
Londra: Sindicatele din transporturi amenință, în urma aglomerației de la metrou: „Oprim trenurile!”
De asemenea, călătorii vor fi anunțați să mențină distanțarea socială pe tot spațiul stațiilor, de exemplu pe scări, scări rulante și în ascensoare.
„Luăm măsuri în rețeaua noastră pentru a permite distanțarea socială de 2 metri, acolo unde este posibil. Vă rugăm să vă acoperiți. Nu călătoriți dacă aveți simptome ale virusului”, se arată într-un email al companiei.
„Vi se poate cere să așteptați să intrați într-o stație. Unele stații vor avea sisteme unidirecționale sau vi se poate cere să mergeți pe partea stângă. Solicităm oamenilor să mențină distanțarea socială pe întreaga stație, de exemplu pe scări, scări rulante și ascensoare”, se mai menționează în comunicat.
În afară de aceste sisteme noi, TfL a cerut ca toată lumea să poarte mască în timpul călătoriei, să urmeze sfaturile guvernului cu privire la igienă și a anunțat instalarea de distribuitoare de dezinfectare a mâinilor în stații în săptămânile următoare.
Se speră că, făcând toate aceste mici schimbări, rețeaua principală de transport din Londra va putea face față atunci când va funcționa la o capacitate mai mare – și, cel mai important, să păstreze personalul și călătorii în siguranță.