Nu ai documente justificative, statul îți confiscă banii pe care îi trimiți în țară. Senator PNL: „Toți românii care trimit bani acasă sunt considerați infractori”



Guvernul României a aprobat un proiect de lege inițiat de Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB), prin care orice sumă mai mare de 2.000 de euro, trimisă în țară, va trebui dovedită cu documente.

Proiectul nu a fost anunțat de Guvern înaintea ședinței de joi, dar apare în lista proiectelor aprobate. Actul normativ va fi trimis spre dezbatere și adoptare Parlamentului și apoi președintelui Klaus Iohannis spre promulgare.

În varianta din 31 ianuarie a proiectului de lege, publicat pe site-ul Oficiul Național de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, la Secțiunea 2 — „Raportarea tranzacțiilor care nu prezintă indicatori de suspiciune”, la art. 7 alineatul (5), este prevăzută justificarea sumei de 1.000 de euro. În forma din 29 martie a proiectului adoptat de Guvern, la același punct se specifică: „Pentru activitatea de remitere de bani, entitățile raportoare transmit Oficiului rapoarte privind transferurile de fonduri a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 2.000 euro”.

În legătură cu acest act normativ, senatorul PNL Florin Cîţu consideră, pe pagina sa de Facebook, că ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a mințit spunând că autoritățile române nu se grăbesc să aprobe proiectul.

Liberalul a explicat că unica modificare făcută de Partidul Social Democrat a fost dublarea sumei trimise de românii din străinătate în țară de la peste 1.000 de euro la mai bine de 2.000 de euro.

„Joi, la câteva săptămâni după aceste asigurări, în ședința de guvern a fost aprobat proiectul de lege care confiscă banii românilor trimiși în țară dacă nu sunt justificați cu documente. Au făcut o singură „concesie”. Pragul este acum de 2000 de euro.

Implicit, toți românii care trimit bani acasă sunt considerați infractori … dacă nu dovedesc cu acte că nu sunt. Ironic nu? PSD-iștii strigă în gura mare zilnic despre prezumția de nevinovăție, regulă care să se aplice se pare doar PSD-iștilor.

Când este vorba de restul românilor, toți suntem infractori şi teroriști până ne demonstrăm nevinovăția… Ăsta este ordinul dat de Liviu Dragnea instituțiilor de forță pe care le controlează, în special ANAF. Sunt disperați. Nu au bani de pensii și salarii și atunci iau bani de pe unde pot.

Doar să nu fie de la investitori pentru că aceștia au înțeles cu ce hoți lucrează și au dublat și chiar triplat dobânzile. Acum vor banii trimiși de români în țară, iar din iulie vor lua banii de la pilonul 2 de pensii. Acești politicieni, Dragnea şi gașca lui, trebuie să răspundă personal, nu doar politic”, scrie Florin Cîțu.

Sursa: Adevărul

Trimiteți familiilor din țară mai mult de 1.000 de euro? Puteți fi suspectați de spălare de bani. Proiect de lege

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

„ Eroul de la London Bridge” spune că se simte abandonat. Florin Moraru: „Am suferit de stres post-traumatic”

Brexit. Theresa May, anunț de ultima oră: „Suntem pregătiți să ieșim din UE și în lipsa unui acord ”