O adolescentă de 16 ani, care s-a mutat din Polonia în Marea Britanie împreună cu familia, în urmă cu nouă ani, s-a sinucis în baia liceului unde învăța, potrivit Metro.
Dagmara Przybysz, care locuia cu familia în Camborne, Cornwall, era mereu ținta unor comentarii rasiste din partea colegilor, relatează metro.co.uk.
Într-o discuție pe un forum, adolescenta a povestit că la școală era marginalizată, iar colegii făceau comentarii rasiste la adresa ei.
Detectivul Craig Daddow a confirmat ca s-au găsit probe potrivit cărora adolescenta era victima atacurilor verbale ale colegilor, iar din acest motiv ajunsese într-o stare psihică proastă.
„Am discutat cu mai mulți elevi și am strâns probe care atestă că au fost incidente în care Dagmara a fost hărțuită de un grup de fete, iar la un moment dat a fost împinsă pe coridor”, a spus polițistul.
Rasismul și intoleranța în Marea Britanie au atins cote alarmante