Proxenetul Marius Drăgușin a primit șase ani de închisoare pentru trafic de persoane. Asociata sa, Lăcrămioara Nicolaie, a fost condamnată la un an cu suspendare.
Traficantul a contactat-o mai întâi pe adolescentă prin intermediul Facebook, după ce aceasta s-a mutat din România în Germania, pentru a lucra într-o cafenea, la începutul anului 2016.
Fetei i se promisese un salariu de 1.000 de euro pe lună și spera să trimită bani înapoi familiei ei, însă proprietarii turci ai cafenelei i-au plătit doar 400 de euro și i-au cerut să lucreze ca prostituată pentru a câștiga mai mult, scrie East London Guardian.
Dragușin s-a oferit să o „salveze” și a ajutat-o să se mute la un nou apartament în Germania, în august 2016. Apoi, la îndemnul acestuia, fata a ajuns să lucreze într-un bordel, pentru a strânge bani ca să ajungă în Anglia.
Luna următoare, fata a fost adusă în Londra pentru a lucra ca prostituată cu 100 de lire sterline pe oră, în Walthamstow. De pe urma sa, Drăgușin și Nicolaie au câștigat peste 30.000 de lire sterline.
Femeia de 33 de ani punea anunțuri pe Internet, inclusiv pe Facebook, în care „prezenta marfa”. Ca să nu le facă probleme, Drăgușin a amenințat-o pe fată că va publica pe Facebook fotografii compromițătoare pe care le va vedea tatăl ei.
„Era controlată total, era tânără, naivă, într-o țară străină, incapabilă să facă ceva în legătură cu situația ei”, a spus procurorul.
Ofițerii au percheziționat bordelul și i-au arestat pe Drăgușin și pe Nicolaie după ce mama victimei s-a adresat autorităților germane, care au luat legătura cu Poliția Metropolitană.
Nicolaie a primit o sentință suspendată de un an pentru rolul ei în acest caz, instanța fiind impresionată de faptul că aceasta are în grijă patru copii.
Traficanţii racolează minori pe reţelele de socializare. Tu ştii ce face copilul tău pe Facebook?
Europol: Femei din România și Slovacia, forțate să ia în căsătorie bărbați din Pakistan