in

O bandă de români spărgea case în Derbyshire. Mii de lire sterline, bijuterii și alte obiecte furate într-o săptămână

O bandă de spărgători de origine română care dădea lovituri în locuințe din mediul rural a sustras  mii de lire sterline, bijuterii și obiecte de valoare, într-o singură săptămână de „activitate”.

Cei trei erau comandați în stil mafiot de un șef care îi trimitea în case din Findern, Willington, Elvaston, Brailsford, Kedleston, Ashbourne și Staffordshire, se arată în Derbyshire Live.

Neculai Tănase, Silviu Gădălan și Valentin Stoica, toți în vârstă de 24 de ani, nu numai că au intrat prin efracție în case, dar într-unul dintre care i-au atacat pe proprietari care în urma bătăii au ajuns la spital.

Cei trei au fost condamnați la câte patru ani și jumătate de închisoare de Derby Crown Court.

Potrivit procurorului, cei trei vizau case mari și izolate, unele dintre ele locuite de persoane în vârstă, vulnerabile.

Numai dintr-o casă, spărgătorii au plecat cu 15.000 de lire sterline, iar din alta cu 3.000 de lire sterline.

Principala spargere a avut loc în Ashbourne, pe 3 septembrie a.c., unde cei trei au forțat fereastra unui conservator și au furat 15.000 de lire sterline dintr-un seif, plus alte obiecte, inclusiv bijuterii.

Dintr-o altă casă, au fost furate bijuterii în valoare de 3.000 de lire sterline.

La o spargere ce a avut loc în Findern, cei doi frați care locuiau acolo s-au trezit din somn și au dat nas în nas cu spărgătorii. Amândoi au fost bătuți, ajungând la spital cu răni la cap.

Spărgătorii au lăsat mai multe amprente în casele pe care le-au vizitat. Ei au fost prinși pe 4 septembrie, când mașina în care se aflau a fost oprită de poliție.

În vehicul se aflau unele dintre articolele furate în timpul spargerilor.

Toți au pledat vinovat pentru o serie de spargeri sau intrări prin efracție.

Cel despre care se crede că a coordonat toate jafurile a fugit în România, a declarat avocatul unuia dintre spărgători.

Acesta a mai spus că suspectul este un gangster cu reputație în comunitatea locală românească și că acesta selecta casele și „punea presiune” pe ceilalți ca să le atace.

După ce vor executa jumătate din pedeapsă în Marea Britanie, cei trei vor fi expulzați în România.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Întâlnire Klaus Iohannis – Theresa May. Discuții cu privire la comunitatea românească din Marea Britanie

Ministru irlandez: „Marea Britanie trebuie să amâne ieșirea din UE sau să anuleze articolul 50”