O gașcă de romi din România care jefuia bătrâni la bancomate și-a găsit nașul cu o pensionară de 77 de ani, din Liverpool. În luna aprilie 2016, cei trei, Felix Stoica, Piper Dumitru și Florin Geblescu, au împins-o pe femeie și au fugit cu suma de 200 de lire sterline pe care aceasta doar ce o scosese din bancomat.
Însă, cu toate că părea vulnerabilă, femeia și-a păstrat cumpătul, l-a luat pe Stoica, 19 ani, de guler și l-a izbit de mai multe ori, cu capul de aparatul bancar.
Winifred Peel, scrie Daily Mail, merge la sala de sport de patru ori pe săptămână, unde aleargă și ridică greutăți.
Cu toate că a reușit să îl imobilizeze pentru scurt timp pe unul dintre tâlhari, cei trei au reușit să fugă cu banii săi. Femeia a intrat în bancă, de unde a sunat la poliție.
„L-am izbit cât de tare am putut, de trei ori. El a început să strige în limba română, era ultimul lucru la care se aștepta”, a povestit doamna Peel.
“Abia după aceea am realizat ce am făcut și am început să tremur – ce se întâmpla dacă ar fi avut un cuțit la el?”, a continuat femeia. Cei trei au fost prinși după o săptămână, fiind identificați cu ajutorul camerelor de supraveghere.
Toți locuiesc în Manchester și au pledat vinovat pentru jaf, fiind condamnați, pe 16 august, de Liverpool Crown Court.
„Victima” Felix Stoica a primit doi ani de închisoare, iar ceilalți doi, câte un an și jumătate. Stoica avea mai multe condamnări pentru tâlhărie în România.