Menu
in

O crimă odioasă șochează Regatul Unit. Femeia a fost găsită ucisă după mai multe zile de căutări. Suspectul principal este un POLIȚIST

Politia britanică a confirmat vineri, 12 martie, că trupul găsit în ancheta privind dispariția unei londoneze care a provocat o vie emoție în Regatul Unit este cel al britanicei Sarah Everard, în vârstă de 33 de ani.

În acest caz, un suspect, un ofițer în vârstă de 40 de ani de la o unitate de poliție din Londra, însărcinat cu protejarea reprezentanțelor diplomatice, a fost arestat marți și se afla încă în arest, fiind suspectat de crimă, relatează Agerpres

„Cadavrul a fost găsit și a avut loc o identificare oficială. Pot confirma că este vorba despre Sarah Everard”, a declarat comisarul adjunct Nick Ephgrave într-o scurtă declarație, în fața sediului Scotland Yard. Trupul a fost descoperit într-o pădure din Kent (sud-estul Angliei), la 78 de km distanță de locul în care Everard a fost văzută ultima dată.

Sarah Everard nu a mai dat niciun semn de viață după ce a plecat din apartamentul unui prieten situat în cartierul Clapham, sudul Londrei, în seara de 3 martie, pentru a se întoarce la locuința ei din cartierul Brixton, la aproximativ 50 de minute de mers pe jos.

Încă o crimă în Tottenham, la nici o săptămână de la uciderea taximetristului român. Poliția se teme că este vorba despre temutele „gang initiations”

Ea a fost surprinsă ultima dată de o cameră de supraveghere la ora 21:30 în acea seară.

Premierul britanic Boris Johnson a scris pe Twitter că este “șocat și întristat” de acest caz: “trebuie să acționăm rapid pentru a găsi toate răspunsurile la această crimă oribilă”.

Polițistul acuzat de crimă a avut nevoie de îngrijiri medicale pentru o rană pe care și-a provocat-o în timp ce se afla singur în celula sa, a anunțat poliția. El este de asemenea suspectat de fapte separate de exhibiție sexuală. Ofițerul de poliție făcea parte dintr-o unitate specializată, având ca sarcină patrularea în jurul misiunilor diplomatice, a declarat poliția londoneză într-un comunicat.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version