O româncă s-a căsătorit cu o italiancă la Brescia. Cele două sunt mame ale unei fetițe

În localitatea Braone, provincia Brescia, a fost oficiată prima căsătorie între două persoane de sex feminin de către primarul Gabriele Prandini, un susținător al legii uniunilor civile, așa-numitele căsătorii gay.

În prezența martorilor, Carlo Guarino, fost responsabil al Pompierilor din Darfo, și a soției sale Rosy, s-au căsătorit Sarah, de 38 de ani, milaneză prin naștere, și Daniela, de 28 de ani, de origine română, ambele rezidente în Berzo Inferiore, provincia Brescia.



Până acum, de la intrarea în vigoare a legii, în zona Brescia au fost oficiate căsătoriile a șase cupluri de bărbați.

Pe 9 aprilie, Sarah Cosimato și Daniela Dîrlea, primele ”mirese” care au spus da în Val Canonica. Ceremonia s-a desfășurat la Braone și s-a bucurat de participarea unor reprezentanți ai asociației “Equanime contro le discriminazioni di genere e dell’orientamento sessuale”, care are sediu în localitate și a cărei secretar este chiar primarul Gabriele Prandini. Tocmai el a fost cel care i-a primit pe oaspeți unul câte unul în așteptarea celor două romantice mirese, scrie Il Giorno.

«Consiliul nostru local – explică primarul – și-a confirmat disponibilitatea pentru oficierea uniunilor civile, pe care le susține». Cele două tinere femei, mame ale unei fetițe de un an, au dorit o ”căsătorie” sub semnul tradiției din munții lor, oficiată de primarul Prandini care s-a emoționat, subliniind că Sarah și Daniela sunt mame ale micuței Aurora și că reprezintă un exemplu pozitiv de familie.

Continuarea poveștii, în Gazeta Românească.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Folosea minori la muncă în spălătoria auto. Arestat pentru violarea unui copil de 13 ani

Pensie în România pentru românii din diaspora, Guvernul a prelungit perioada