de Mircea Maer
Pe Maria-Cristiana am întâlnit-o pe la vreo două evenimente organizate la Londra. O fată răsfățată, care studiază la King`s College pe banii unui tată foarte bogat (Sorin Mărcuș, un șmecher din București care după divorț declara că s-ar cupla cu o tânără de 16 de ani).
Când am citit despre scrisoarea studentei de la Londra, pe care ziarele din România varsă lacrimi de crocobaur, căinând trista soartă a săracilor români ajunși în abatorul Occidentului, am crezut că este vorba despre o servită, o șopârlă eliberată în natură de urechelnițele de partid și de stat.
Pentru că ce știu mai bine să facă securiștii vechi și noi decât să creeze diversiuni, capcane pentru proști?! Apoi, fără să știu cum se numește autorul pateticelor paragrafe, gândul mi-a zburat la fata blondă, de vreo 20 de ani, cu care schimbasem câteva cuvinte la o lansare de revistă în Cricklewood.
M-am gândit că opiniile din scrisoare seamănă mult cu ideile copilei, iar când am ajuns la paragraful: „de ce acceptăm ca în continuare memoria luptătorilor anticomunişti să fie călcată în picioare…?”, nu am mai avut dubii.
Maria-Cristiana îmi vorbise în seara aceea despre luptătorii anticomuniști, cu un avânt legionar greu de închipuit la o persoană care nu a trăit nici măcar experiența comunismului. Mi-am dat seama că este inutil să îi explic de ce o mare parte dintre luptătorii anticomuniști erau, la rândul lor, niște criminali.
Persoana s-a mai plâns și că un important politician britanic pe care l-a întâlnit la un dineu într-un club elitist al Londrei i-a întors spatele atunci când a aflat că este româncă. Mie, personal, întâmplarea îmi pare ușor exagerată, însă este posibil ca respectivul să fie un dobitoc, așa cum sunt unii pe aici, prin Ungaria, prin Austria, prin Afgansitan sau prin România. Nu poți să urăști toți englezii pentru asta.
Dacă nu aș fi cunoscut-o personal pe autoarea rândurilor ce circulă acum pe Internet, aș fi fost mult mai vehement, pentru că nu suport rasismul, xenofobia, misoginismul sau naționalismul de paradă. Dar așa, voi încerca să îi găsesc circumstanțe atenuante.
În primul rând, Maria-Cristiana nu cunoaște decât partea frumoasă a României. Nu i-a lipsit, din momentul în care s-a născut, absolut nimic. Nici acum nu duce lipsa banilor și spunea că abia așteaptă să ajungă în România, la prietenii săi, cei care, evident, trăiesc tot pe portofelul babacilor.
Maria-Cristina își poate permite să fie ce vrea ea, în căutarea unei identități, pentru că nu are altă grijă. Poate fi legionară, comunistă, anticomunistă, ilegalistă, pașoptistă, contorsionistă, Prințesa Dacă sau Ileana Cosânzeana. Nu a trăit niciodată cu opt milioane de lei pe lună, nu a stat la coadă la lapte, nu a trebuit să reununțe la savarine pentru ca să își cumpere o pereche de blugi. Pentru ea, România este o țară romantică, unde Crăciunul este ăla din Bucovina, cu cârnați sănătoși și costume naționale.
Mai grav este că ideile Mariei-Cristiana sunt împărtășite de mulți români, majoritatea tineri. Internetul este plin de mesaje rasiste și homofobe. Aici, la Londra, mulți dintre ei nu învață să accepte că există și oameni de altă culoare, de altă religie, de altă cultură. Mai degrabă ajung să îi urască pe cei diferiți lor.
Pentru cei care nu au citit scrisoarea Mariei-Cristina, ea este plină de clișee, despre cât de urât este Occidentul deșănțat și cât de frumoasă este România, unde tradițiile nu au fost uitate și unde oamenii se salută cu Doamne Ajută! Spune că în Londra copiii sunt lăsați să își aleagă sexele (sic!) și alte asemenea bazaconii. Oricum, scrisoarea se află pe net, pe diverse site-uri. De ce am spus că a fost pierdută pe drum? Pentru că nici nu îi va convinge pe unii că Occidentul este pierdut, perfid și lipsit de valori, nici pe alții că România este o țară minunată.
Scrisoarea Mariei Cristina dezvăluie cel mult o serie de frustrări ale unei adolescențe perpetue, alimentată de o viață fără griji. Este ușor să le spui oamenilor care nu au pâine că se pot hrăni cu cozonac, atunci când tu ești, de fapt, proprietarul fabricii de cozonaci. Cred că singura șansă pe care o are Maria Cristiana este să lucreze pentru SRI. Poate considera că a scris deja primul raport către „apărătorii neamului”.
