Menu
in

Şofer grav rănit în Doncaster de hoţi care voiau să-i fure motorina



Un şofer român de TIR a fost atacat în apropierea unei autostrăzi din regiunea Doncaster, Anglia, de o bandă de indivizi care au încercat să-i fure motorina din camion, relatează Southyorkshire Times.

Românul, în vârstă de 38 de ani, a fost grav rănit şi a trebuit să fie operat la cap. Hoţii l-au atacat duminică 11 septembrie seara, după ce îşi parcase camionul în apropiere de autostrada A1, la Robin Hood’s Well, lângă Burghwallis, pentru a se odihni.

Românul, care conducea un camion având ataşat un trailer de 44 de tone, a observat că patru bărbaţi încercau să-i extragă motorina din rezervor şi i-a pus pe fugă urmărindu-i până la un teren din apropiere, unde hoţii s-au urcat într-un vehicul 4×4.

Indivizii l-au urmărit apoi cu maşina pe român în timp ce acesta fugea către camionul său. L-au lovit cu vehiculul şi, în timp ce se afla la pământ, hoţii au ieşit din maşină şi l-au luat la bătaie.

Şoferul a suferit răni serioase la cap, i-a cedat un plămân şi probabil a avut câteva coaste rupte. A ajuns în comă la spital şi a rămas în comă după operaţia suferită, iar condiţia sa este considerată gravă, potrivit poliţiei. Poliţia crede că vehiculul folosit de cei patru indivizi pentru a comite agresiunea are parbrizul spart şi a făcut apel la public sau la eventuali martori să comunice orice informaţii ce ar putea fi de folos autorităţilor pentru a-i prinde pe autori.

Oricine deţine informaţii despre caz, este rugat să sune la poliţia locală, la 0114 220 2020, cu referire la incidentul 1,296 din 11 septembrie, sau să sune anonim la Crimestoppers la 0800 555 111.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version