Recent, Oficiul pentru Responsabilitate Bugetară (OBR), organism independent care analizează finanțele publice ale Marii Britanii, a recomandat Guvernului să nu reducă imigrația sub 100.000 pe an, altfel economia va avea de suferit. OBR a consideră optimă o imigrație netă de 140.000 pe an, până în 2016, pentru ca economia britanică să-și revină.
Guvernul ar trebui să țină cont de această recomandare, dar ce te faci cu promisiunile populiste din campania electorală ale lui David Cameron, care a făcut din chestiunea imigrației un capăt de țară?
Premierul Cameron va continua să proclame măsuri drastice pentru reducerea sosirilor, pentru opinia publică, dar cu microfoanele închise va da dreptate tehnicienilor care laudă aportul noilor veniți la creșterea economică.
Un alt raport, al Observatorului privind Imigrația de la Universitatea Oxford, arată altă breșă în această abordare politică: opinia publică din UK este atât de frustrată în privința imigranților care “vin și ne iau locurile de muncă” (de aici și succesul sloganului “British Work for British People”), încât nu poate fi îmbunată de politica actuală anti-imigrație. Raportul amintește că în anii ‘60, opoziția englezilor față de străini era la fel de mare, chiar dacă atunci nivelul imigrației era cu mult mai mic. Dacă opinia publică engleză este în mod organic contra străinilor și dacă acest rasism latent nu poate fi bătut cu sloganuri strigate din Downing Street nr. 10, iar reducerea fluxului de sosiri afectează negativ economia, nu ar fi mai logică o revizuire a acestui capitol politic?
În ceea ce ne privește, suntem victime colaterale ale acestei campanii anti-imigrație dusă de ochii lumii. Românii au mai primit doi ani de restricții: pot veni în continuare în Anglia, dar nu pot munci ca angajați. Pot munci ca self-employed, un statut care-i predispune la exploatare. Dar numărul românilor din UK va crește în continuare, spre bucuria economiei britanice, iar Damian Green, ministrul Imigrației, va raporta respectuos că el a luat toate măsurile care se impun, în noua limbă de lemn de la Londra.
Sorin Cehan
