in ,

Paramedic român din Londra, mesaj pentru conaționali: “Stați acasă. Nu mai facem față. Am văzut ditamai oamenii doborâți”

Un paramedic român stabilit în Londra, Marea Britanie, vorbește despre neputințele oamenilor din ambulanțe și câte eforturi fac în această perioadă pentru a salva vieți în fiecare zi.

“Majoritatea bătrânilor infectați nu mai vor să meargă la spital pentru că știu ce-i așteaptă: mor fără să-și vadă familia“, spune românul pentru Libertatea.

El mai spune că din 10 pacienți pe care îi vede într-o tură, cinci sunt cu simptome de COVID-19.

„Dacă pacientul prezintă simptome ușoare, trebuie să ajungem în maximum 10 minute la el. Dacă are simptome mai grave, de exemplu a făcut stop cardio-respirator, între 5 și 7 minute”, spune paramedicul român.

El face apel atât la românii din Marea Britanie, cât și la cei din țară să stea acasă: „Nu mai facem față. Tot ce este legat de COVID reprezintă o muncă dublă față de ce făceam înainte și asta ne termină fizic și psihic”.

Potrivit acestuia, personalul de pe ambulanțe lucrează 12 ore pe zi, timp de cinci zile, după care are două zile libere.

58 de români din străinătate au murit de COVID-19. Cei mai mulți au decedat în Marea Britanie

Un român din Anglia vrea ca poliția britanică să acționeze ca în România, în timpul pandemiei: „Fără milă!”

Bărbatul mai spune că a ajuns inclusiv la pacienți români care aveau simptome de coronavirus. „Am fost zilele trecute la un pacient originar din Țăndărei, care acum are reședință în UK. A sunat la ambulanță, pentru că avea simptome. Voma, iar, printre respirațiile sacadate, mi-a spus că îi este frică să nu moară. Are copii și multe probleme pe cap. Era ditamai omul, plin de tatuaje, dar doborât de frică. Și nu e singurul. Am văzut ditamai oamenii doborâți de frică”, a mărturisit românul.

El a explicat și protocolul de pe ambulanțe în cazul pacienților cu simptome de COVID – 19.

„Dacă pacientul e doar suspect de coronavirus, să zicem că are probleme respiratorii, ne punem costumația pentru nivelul 2 de urgență: ochelari, mască, mănuși, bonetă, sorț și un fel de mâneci din plastic cu care ne acoperim brațele. Le măsurăm temperatura, apoi le dăm oxigen și fluide în venă.
Medicii se dedică celor pe care îi pot ajuta mai mult”.

Român de 34 de ani, ucis de coronavirus în Londra. Muncea pe șantier și acolo s-a infectat. Opt copii au rămas fără tată

Dacă pacientul este confirmat: „Ne punem costumul de hazmat: combinezon complet, cizme, mănuși etanșe, mască, cască și aparatul respirator. Îi măsurăm temperatura, pulsul, rata respirației și saturația de oxigen. Dacă este scăzută, îi dăm masca de oxigen, dacă nu este scăzută, îi dăm o mască obișnuită, în caz că va tuși. Verificăm rata respirației, pulsul și tensiunea arterială, facem și un EKG, pentru că majoritatea se plâng de dureri de piept. Îl rugăm să nu atingă nimic cu mâinile, pe cât posibil, și-l ducem la spital.”

Românul a explicat și ce se întâmplă cu pacienții care ajung la spital. Unii pacienți sunt puși pe îngrijire paliativă, adică li se dă morfină și sunt lăsați să se lupte singuri cu virusul.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
alimentaţia şi hidratarea

Alimentația şi hidratarea, vitale în lupta cu virusul. Ce alimente trebuie să consumăm în timpul pandemiei

împuşcat mortal

România, Vestul Sălbatic: bărbat împușcat mortal de polițiști într-un hotel. A înjunghiat un agent cu o foarfecă