Eugenia, ciocolata cu rom, conserve de cârnaţi cu fasole… În România nu le-ai lua nici dacă ţi le dă gratis. Când pleci departe, şi cu cât mai departe, cu atât mai mult se simte, apare un fel de patriotism alimentar. Cumperi până şi apă minerală din România, ceva, să-ţi alimenteze un sentiment de identitate de care ai nevoie în turnul Babel al emigraţiei.
În loc să experimentezi bucătăria poporului care te găzduieşte, să te bucuri de abundenţa caracteristică bucătăriei ţărilor bogate, te refugiezi în micii naţionali, muiaţi în berea Ursus făcută cu apă românească (dar fără să te gândeşti că firma producătoare nu mai e demult românească).
Patriotismul alimentar este cheia succesului zecilor de magazine şi restaurante româneşti deschise la Londra, sau ar trebui să fie, pentru că nu întotdeauna aceste afaceri funcţionează. Succesul apare atunci când clientela de referinţă nu este doar comunitatea românească. Dacă prezentarea, calitatea produselor, comportamentul personalului, sunt la un standard englezesc, atunci şi cetăţenii locului sau alţi imigranţi ca noi, vor fi interesaţi.
Uneori, patronii comerţului românesc din UK îşi aduc cu ei şi obiceiurile de acasă. Patriotism până la capăt. De la carnea de mici veche, congelată şi dezgheţată de mai multe ori, până se consumă, cu riscurile sanitare aferente, până la notele de plată umflate sau excesul de decibeli cu manele naţionale. Londra este poate oraşul cu cele mai multe magazine şi restaurante româneşti din afara ţării. Prin comparaţie, la Roma există un singur restaurant românesc şi câteva zeci de magazine, dar la o populaţie de români de 10 ori mai mare.
Cu cât diferenţa este mai mare dintre noi şi gazde, am putea trage concluzia, cu atât se dezvoltă comerţul nostru etnic. Promovarea multiculturalismului în detrimentul integrării, adică încurajarea comunităţilor străine din UK să trăiască compact, practic ghetoizate, a contribuit şi ea la explozia acestui tip de afacere.
Magazinele şi restaurantele româneşti devin în aceste condiţii puncte de agregare ale comunităţii, locurile unde te simţi ca acasă. Cu plusurile şi minusurile noţiunii. Până la urmă, nu de bine am plecat.
Sorin Cehan
