in

Patronul de la Colectiv se ascunde în Marea Britanie. Justiția din România l-a eliberat pe cauțiune



Mulți suspecți ai unor infracțiuni din România, printre care patronul de la Colectiv, vin în Marea Britanie pentru a scăpa de rigorile legii din țară.

Potrivit The Sun, aceștia se folosesc de legile UE cu privire la drepturile omului pentru a rămâne în Regatul Unit.

Gangsteri, contrabandiști și spărgători de bancomate au primit permisiunea de a călători în Marea Britanie pe perioada cauțiunii, scrie The Sun.

Apoi, ei primesc asistență juridică pentru a angaja avocați care blochează extrădarea lor pe motiv că celulele închisorilor din România nu respectă legea UE privind drepturile omului. Autoritățile britanice nu sunt capabile să le deporteze după ce o hotărâre a Curții Europene de Justiție de anul trecut a arătat că infractorii nu pot fi deportați din cauza condițiilor din închisori.

O investigație a dezvăluit că judecătorii români permită călătoria pe cele mai simple scuze – o vacanță, vizitarea rudelor sau chiar o vizită la târgul columbofililor.

Astfel, contrabandistul Cătălin Cioancă ispășea 16 luni de închisoare și a primit o permisie astfel încât să poată merge la un eveniment legat de porumbei călători din Marea Britanie.

Spre deosebire de porumbeii săi, acesta nu a mai zburat spre casă.

Un alt suspect, George Alin Anastasescu (foto) este judecat pentru nerespectarea normelor de siguranță la clubul său de noapte din București, Colectiv, unde 64 de oameni au murit în incendiu. I s-a permis să călătorească spre Londra. Nimeni nu știe unde se află.

„Există zeci de infractori și de suspecți care utilizează lacunele legislative. Instanțele din România permit să se întâmple asta”, a declarat o sursă din Ministerul Justiției din România pentru The Sun.

„O dată ce li s-a dat permisiunea de a zbura în Regatul Unit, ei știu că avocații lor vor opri trimiterea lor înapoi”, a continuat aceasta.

Alte state din UE sunt, de asemenea, furioase din cauza exportului de escroci români în țările lor.

Ministerul Justiției a declarat: „Nu putem să comentăm deciziile luate de instanțele din în România”.

 

Drepturile deținuților

Sute de deținuți români în închisorile britanice. Politician: „O să fim Alcatrazul Europei!”

Acuzații grave: „Oamenii sunt deportați ilegal din Marea Britanie”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Iohannis, după discuțiile de Bruxelles pe tema Brexit: „Nimeni nu încearcă să blocheze negocierile”

Ești în Londra și ai mașină mai veche de 12 ani? Vei plăti o taxă în plus