Noile restricții din Marea Britanie sunt luate mult mai în serios de autorități care nu ezită să aplice amenzi uriașe celor care le încalcă. 10.000 de lire sterline va trebui să plătească organizatorul unei petreceri din Wolverhapton unde erau nu mai puțin de 60 de persoane.
Cei prezenți au spus că era sărbătoreau o zi de naștere, sala de spectacole unde era organizată fiind decorată cu baloane colorate și difuzoare uriașe. Însă, pe lângă acestea, polițiștii au găsit și un cititor de carduri și bani cash, plus o cantitate prea mare de alcool pentru a fi vorba despre o singură petrecere.
Autoritățile presupun acum că acolo se vindea alcool fără licență, scrie Daily Mail.
Filmările realizate de camerele purtate de ofițerii de poliție din West Midlands arată zeci de petrecăreți care părăseau petrecerea din sala de spectacole din Bilston, Wolverhampton.
Bristol: Polițiștii chemați să oprească o petrecere ilegală de 700 de persoane, luați la bătaie
Superintendentul Simon Inglis a declarat că evenimentul era o „încălcare flagrantă a legii cu privire la pandemia de coronavirus”.
Un petrecăreț se aude pe filmare cum le spune polițiștilor: „Era o petrecere cu ocazia unei zile de naștere”.
Ofițerul răspunde: „O petrecere de ziua de naștere. Aoleu.’”
Un alt ofițer este auzit spunând: „Au un aparat de carduri, așa că trebuie să aibă niște acte aici. Uită-te la banii ăștia.”
Wolverhampton era în acel moment în faza a doua a restricțiilor, iar poliția din West Midlands a emis filmările ca avertisment pentru perioada de lockdown național care a început ieri, 5 noiembrie.
Consilierul Jasbir Jaspal, membru al Comisiei pentru sănătate publică și bunăstare din Wolverhampton, a declarat: „Cu toții avem un rol cheie de jucat în lupta împotriva Covid-19 și marea majoritate a locuitorilor au lucrat incredibil de greu în ultimele luni pentru a preveni răspândirea virusului.”
„Aranjarea și participarea la o petrecere ca aceasta contravine cu aproape orice reglementare Covid-19 și sunt sigur că locuitorii care respectă legea vor fi la fel de dezamăgiți ca și mine față de acțiunile altora care, prin lipsa lor de gândire, pun viața oamenilor în pericol”, a mai spus acesta.