Menu
in

Petreceri cu mii de persoane în Anglia și Țara Galilor stricate de poliție. Au fost date amenzi pentru nerespectarea normelor COVID-19

Polițiile din Anglia și Țara Galilor au amendat organizatorii unor petreceri desfășurate la sfârșitul săptămânii trecute, la care au participat mii de persoane încălcând regulile de distanțare fizică impuse de pandemia de coronavirus, relatează DPA.

Începând de vineri, polițiștii din Marea Britanie au dat amenzi de până la 10.000 de lire sterline organizatorilor unor adunări ilegale de peste 30 de persoane.

Doi organizatori ai unei petreceri din Banwen, Ţara Galilor, au fost amendați, după ce poliția a încercat duminică, 30 august, să disperseze adunarea la care participau în jur de 3.000 de persoane.

Puburile din Anglia au început deja să se ÎNCHIDĂ, după petrecerile monstruoase din weekend

„Numeroase persoane au plecat de la petrecere, însă încă circa o mie de persoane au rămas acolo și vom continua să avem ofițeri la fața locului pe tot parcursul nopții”, a declarat poliția din sudul Țării Galilor.

„Cei care participă la astfel de adunări știu că acțiunile lor sunt iresponsabile”, a mai spus poliția care a precizat că unii dintre participanți au venit din alte părți ale Marii Britanii.

Ofițeri de poliție au fost loviți cu sticle și cutii în timp ce încercau să oprească o altă petrecere în Norfolk, la care au participat sâmbătă seara circa 500 de persoane.

Ofițerii au reuşit să oprească muzica abia duminică seara. Doi organizatori au fost amendați cu 10.000 de lire sterline și numeroase alte persoane au fost arestate, relatează Agerpres.

Cazurile de COVID-19, în creștere în Germania. DW: Petrecerile, o sursă de infecție

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version