Menu
in

Polițiștii de frontieră au blocat pasagerii zborului Londra-Satu Mare la bord. Au fost percheziții pentru un portofel furat

Marți, 10 mai, într-un avion Marea Britanie – Satu Mare, a avut loc un furt care i-a pus în alertă pe polițiștii de frontieră români.

Ofițerii din Satu Mare au fost sesizați de către un băimărean de 48 de ani, pasager al zborului respectiv, că pe timpul zborului i-a fost sustrasă o sumă de bani din portofel, cât timp a fost la toaletă.

Acesta și-a uitat portofelul în toaleta aeronavei și nu l-a mai găsit atunci când s-a întors după el.

După el, a intrat în toaletă un alt pasager, un tânăr de 35 de ani, care a decis să își însușească toți banii din portofel.

VIDEO – Bătaie într-un avion Manchester-Amsterdam. Șase britanici, arestați la aterizare

Polițiștii au ajuns pe aeroport în jurul orei 11 și au decis să îi percheziționeze pe cei aflați la bordul aeronavei. În cele din urmă, această procedură s-a întins până aproape de ora 12.

Polițiștii de frontieră din Satu Mare au găsit portofelul

Bărbatul a anunțat personalul din avion, iar după aterizare, acesta s-a adresat polițiștilor de frontieră pentru a depune o plângere.

Polițiștii i-au împiedicat pe pasageri să părăsească aeronava timp de câteva zeci de minute, arată observator.ro.

Ulterior, polițiștii au identificat un suspect, un sătmărean de 46 de ani.

Suspectul și-a recunoscut fapta, a înapoiat păgubitului suma de 950 de lire, iar acesta din urmă și-a retras plângerea.


Polițiștii de frontieră a blocat pasagerii zborului Londra-Satu Mare la bord. Au fost percheziții pentru un portofel furat…

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version