in

Ponta: „românii sunt europeni și dacă vor să plece toţi, pleacă”

Premierul Victor Ponta le-a spus miniștrilorcă nu este un model de urmat în ceea ce priveşte declaraţiile dure despre româniidin Marea Britanie, potrivit ziare.com.

„Cu riscul că uneori poate vă înfierbântaţi mai puţin ca mine, dar vreau să fiţi la fel de hotărâţi. Libertatea de mişcare şi drepturile românilor din vestul Europei trebuie să le apărăm.”

„Când cineva zice, dacă zice – după aia am aflat că nu a zis, mai bine – că trebuie să fi amprentaţi, vreau să aveţi toţi – ministrul de Externe, ministrul Muncii, toţi ceilalţi – o reacţie foarte clară, mai diplomatică decât a mea, recunosc, dar la fel de clară”, a spus Ponta la începutul ședinței de guvern.



Când auzim că o să invadeze românii Marea Britanie, vreau să aveţi o reacţie foarte clară şi mă bucur, astăzi am auzit că Guvernul britanic a renunţat, s-a lămurit că nu invadează chiar aşa românii.

„Şi oricum românii sunt europeni, şi, dacă vor să plece toţi, pleacă. Nu pleacă, din fericire, dar nu sunt mai prejos decât nimeni. Vă rog să trecem de această perioadă de altfel dificilă, vor fi alegeri europarlamentare în toate ţările, dar vă rog pe toţi, în toate întâlnirile publice pe care le aveţi, să nu avem niciun fel de ezitare în a apăra drepturile românilor ca cetăţeni europeni”, a declarat Victor Ponta.

Declaraţiile sale vin ca urmare a atacului formulat de şeful Guvernului de la Bucureşti către preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe a Parlamentului European, Elmar Brok (CDU).

Ponta: „Am vorbit cu Cameron, românii nu sunt discriminați”

Oficialul de la Berlin a declarat, recent, că imigranţii care vin în ţara lui doar pentru ajutoare ar trebui trimişi rapid în statele de origine şi că ar trebui să se ia în considerare amprentarea lor.

În replică, premierul Victor Ponta a declarat, la 6 ianuarie, că europarlamentarul german Elmar Brok este “demagog, iresponsabil şi populist”, care are o gândire “nazistă, fascistă”, la fel ca și eurodeputatul PDL Monica Macovei.

Ulterior, prim-ministrul român a recunoscut că a vorbit cu preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, pentru a lămuri situaţia.

Ponta despre restricționarea accesului la ajutoare sociale: „Şi la noi vin cu Mercedes”

“Am înţeles şi am toată încrederea, din ceea ce mi-a spus domnul Schulz, că declaraţia lui Elmar Brok a fost, nu ştiu, fie greşit înţeleasă, fie greşit tradusă în presă română şi că nu se referea la amprentarea tuturor românilor în Germania“, a spus Ponta.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Asociația „Romania In The Third Millennium”: „Ridicarea restricțiilor discriminatorii a generat reacții puternic emoționale”

Șofer român condamnat la șapte ani de închisoare pentru trafic de droguri