Președintele României a lăudat integrarea comunității românești în societatea britanică

Președintele României, la întâlnirea cu ministrul britanic de Externe, a subliniat rolul comunității românești din Marea Britanie la întărirea relației bilaterale și importanța pe care România o acordă protecției drepturilor cetățenilor săi din Marea Britanie, în contextul Brexit.

Astfel, Președintele României a evidențiat gradul ridicat de integrare a comunității românești în societatea britanică, precum și valoarea adăugată pe care această comunitate o aduce țării gazdă.

În acest context, Președintele Klaus Iohannis a reiterat că protejarea drepturilor cetățenilor români a fost și rămâne principala prioritate pe care România a urmărit-o în cadrul negocierilor dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie.

Președintele României a menționat că, și în perioada următoare, cetățenii, atât cei europeni din Marea Britanie, cât și cei britanici din UE27, trebuie să rămână o prioritate, scopul fiind acela ca, indiferent de scenariul spre care vor evolua negocierile, efectele negative care ar afecta viețile acestora să fie reduse cât mai mult posibil.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, l-a primit vineri, 1 februarie, la Palatul Cotroceni, pe domnul Jeremy Hunt, Ministrul Afacerilor Externe al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

În cadrul discuțiilor au fost abordate aspecte legate de ultimele evoluții privind procesul de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană (Brexit), precum și de relația bilaterală româno-britanică.

Klaus Iohannis a subliniat faptul că o retragere fără un acord va avea consecințe negative semnificative atât pentru Marea Britanie, cât și pentru statele membre UE.

Președintele României a arătat că Acordul de Retragere negociat de UE27 și Marea Britanie este cel mai eficient mecanism pentru a asigura o retragere ordonată a Regatului Unit din Uniunea Europeană, limitând consecințele negative generate de Brexit și garantând drepturile cetățenilor UE care trăiesc, lucrează sau studiază în Marea Britanie.

În ceea ce privește relațiile bilaterale, Președintele Iohannis a subliniat că acestea nu trebuie să fie influențate negativ de procesul Brexit.

Stați liniștiți, deputatul diasporei, Popescu „monitorizează permanent Brexitul”

Ministrul de Externe britanic, întâlnire cu președintele Iohannis și premierul Dăncilă

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Ministrul de Externe britanic, întâlnire cu președintele Iohannis și premierul Dăncilă

Peste 5.000 de companii britanice au investit în România, după Brexit vor veni și mai multe, promite ministrul britanic de Externe