Un bărbat a fost arestat în Marea Britanie pentru că nu s-a autoizolat în timpul pandemiei de coronavirus, scrie The Sun.
Tânărul, în vârstă de 26 de ani, se confruntă acum cu o amendă de 10.000 lire sterline sau trei luni în spatele gratiilor, după ce a fost arestat aseară, pe Isle of Man.
Măsura extrem de dură vine după ce insula a aprobat legislația de urgență care impune ca noii sosiți să stea în carantină timp de 14 zile, chiar dacă nu prezintă simptome.
Bărbatul este acum ținut într-o zonă „special dezinfectată” la sediul Poliției din Isle of Man, din Douglas „desemnată pentru cei care ar trebui să se autoizoleze”.
Guvernul britanic dă asigurări că Londra nu se închide: „Nu există nicio restricționare a călătoriilor în sau din Londra”
Autoritățile medicale au confirmat primul caz, joi, după ce un pacient s-a întors infectat dintr-o călătorie în Spania.
Autoritățile lucrează acum pentru a urmări cu cine a intrat pacientul în contact.
Un purtător de cuvânt al poliției a îndemnat oamenii să urmeze îndrumările guvernamentale privind autoizolarea și „să se gândească la siguranța comunității”.