Federația Românilor de Pretutindeni este o nouă organizație care vrea să reprezinte diaspora. Liderul acestei organizații este, potrivit Adevărul, Emanuel Cioacă, un român originar din Teleorman.
Fost vicepreşedinte al PSD Diaspora, acesta fondase la începutul lui 2016 „Partidul Românilor de Pretutindeni” care a fuzionat prin absorbție cu PRU, Partidul România Unită, condus de fostul deputat PSD Bogdan Diaconu.
Intrat în reduta ultranaționalistă de stânga, Emanuel Cioacă declara atunci că PRP are o „zestre” de 10.000 de membri, în 10 filiale județene și 15 filiale din afara granițelor țării.„Împreună devenim o forță care va readuce valorile românești pe primul loc – de la capitalul autohton, până la zona spirituală a acestui popor. Noi am înființat un partid care să fie o voce puternică a românilor plecați în străinătate și care își doresc să revină în țară, dar care, din păcate, nu au foarte multe opțiuni la întoarcerea acasă”, declara după fuziune Emanuel Sorin Cioacă.
Acum, aceeași persoană anunță că este președinte al unei „Federații”a Românilor de Pretutindeni, un ONG cu personalitate juridică înfiinţat pe 25 aprilie, la Bruxelles. Cioacă are 40 de ani și e originar din judeţul lui Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă. Susține că, deși Federaţia nu are nici o lună de la înfiinţare, mai multe partide politice din România i-au dat deja târcoale.
Potrivit Adevărul, Emanuel Cioacă locuieşte acum în Londra, unde e CEO la o companie de IT pe care a înfiinţat-o şi director de Marketing la UK School Business and Computing, un colegiu britanic creat de el şi de alte două persoane din Republica Moldova. În cei 15 ani petrecuţi în Spania şi Norvegia a văzut cu ochii săi cum trăiesc românii din diaspora.
„Românii de pretutindeni, în primul rând, au nevoie de unitate, de o imagine mult mai bună, de reprezentativitate“, consideră acesta.
Avea 23 de ani când a plecat din Alexandria, judeţul Teleorman. Avea un atelier de tâmplărie din care trăia bine, dar, ambiţios din fire, îşi dorea şi mai bine. În Spania a creat o firmă de construcţii. După 10 ani a plecat la Oslo, unde a pus bazele unei alte firme, tot în construcţii. Acolo a decis să se implice şi comunitatea românilor. A fost ales preşedintele Asociaţiei Românilor din Norvegia, calitate în care a redactat o scrisoare către Parlamentul norvegian prin care solicita rezolvarea cât mai urgentă a cazului Bodnariu. De doi ani locuieşte în Londra şi se implică în comunitatea română de acolo.
Emanuel Cioacă este fosrte critic la adresa conducerii României: „Din afară văd că România este condusă foarte prost. Conducerea pe care o avem la Bucureşti, în prezent, ar trebui să se pensioneze. Fonduri europene sunt destule. Pur şi simplu nu-s în stare să le acceseze, ceea ce e strigător la cer. Toate ţările au o infrastructură de invidiat, iar noi nu suntem în stare să facem două autostrăzi ca lumea. Din afară văd că România este condusă foarte prost.”
Soluția ar fi diaspora: „Românii din diaspora au o altă mentalitate şi au cu ce să compare şi pot să vină acasă şi să facă lucruri extraordinare. Doar trebuie să fie lăsaţi“. Sune că unele măsuri luate de guvernanţii români lovesc în diaspora.
„Au tot interesul să lovească în diaspora pentru că ei ştiu că dacă diaspora se uneşte şi merge la vot şi se implică în politică, automat ei vor pierde. N-au niciun interes ca noi să fim uniţi. De aceea am venit cu această iniţiativă, Federaţia Românilor de Pretutindeni“, explică Emanuel Cioacă.
Federația își propune să aibă reprezentanţi în fiecare ţară unde trăiesc români, dar şi în aproape toate judeţele din România. „Diaspora e o forţă şi va rămâne. Diaspora este foarte importantă, trebuie doar ascultată fiindcă în diaspora sunt oameni din toate păturile sociale, dar sunt oameni ce au văzut alte culturi, pot să vină cu ceva nou, să implementeze în România“, afirmă Cioacă. Acesta mărturiseşte că a fost deja curtat de mai multe partide politice din România pentru eventuale alianţe, dar c nu este interesat. Deși a „avut” un partid, Partidul Românilor de Pretutindeni, acum susține că nu are intenţia transformării Federaţiei în partid politic.
Guvernul României se pune bine cu diaspora. Premiază 100 de români din străinătate