Repatrierea morților din diaspora, readusă în discuție de un deputat PNL. „Bieții români decedați ajung să fie incinerați”

În timp ce parlamentarii diasporei au uitat de cei care i-au ales, parlamentari din alte colegii se mobilizează pentru rezolvarea problemelor românilor din străinătate. Una dintre ele este cea a repatrierii morților. Deputatul PNL de Alba, Florin Roman, anunță un proiect de lege privind repatrierea trupurilor neînsuflețite ale românilor decedați pe teritoriul altor state.

«În acest moment, legislația referitoare la posibilitatea susținerii familiilor românilor care nu au posibilitatea financiară de a-și aduce acasă rudele decedate în străinătate este extrem de neclară. Există anumite prevederi care stipulează că plata cheltuielilor de repatriere a cetățenilor români decedați pe teritoriul statelor de reședință poate fi suportată de Ministerul Afacerilor Externe, prin misiunile diplomatice. Din nefericire, lipsa unor informații concrete aflate la îndemâna oamenilor, cât și ambiguitatea expresieipoate’, utilizată în actele normative în vigoare, nu permit, în realitate, decontarea acestor cheltuieli de repatriere de către instituțiile statului român, fie ele centrale, prin MAE, județene sau locale», a spus deputatul PNL de Alba într-un comunicat citat de Agerpres.

florin-roman



Florin Roman a mai adăugat că în primele zile ale viitoarei sesiuni parlamentare ordinare, care va debuta în februarie, va definitiva această propunere legislativă imperios necesară, raportat atât la numărul cetățenilor români aflați în diaspora, cât și la cazurile de deces ale acestora.

«România nu are nici în acest moment o evidență oficială a numărului cetățenilor români aflați dincolo de hotarele țării, fapt condamnabil și deopotrivă rușinos. De asemenea, nu se știe exact nici câți români mor anual în țările unde sunt stabiliți și nici câte dintre familiile celor decedați își pot permite să achite cheltuielile de repatriere a trupurilor celor dispăruți. Potrivit unor informații neoficiale, anual mor în țările lumii peste 2.500 de români. După cum se știe, marea majoritate a familiilor rămase acasă nu își permit să cheltuiască mii de euro pentru aducerea în țară a trupurilor românilor morți. În consecință, o parte însemnată a corpurilor acestora rămân la latitudinea hotărârilor luate de autoritățile locale din țările unde se înregistrează decesele, iar bieții români decedați ajung ori să fie incinerați, ori înmormântați în locuri foarte greu de găsit de familiile lor», a explicat parlamentarul liberal.

Deputatul Aurelian Mihai a intrat în a șasea zi de grevă a foamei. „Taxele reduse, ordine în consulate şi morţii acasă!”

Ministrul Stanoevici despre ideea unui fond pentru situaţii de urgență: „Sper că putem găsi singuri soluții la problemele noastre.”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

România, mereu surprinzătoare. Turme de oi pe autostradă, șoferi amenințați de ciobani și cruci de fier forjat în mijlocul drumului

Vremea rea ajunge în Londra. Vânt distrugător și furtuni de zăpadă în nordul Angliei și în Scoția