„Dreptul la vot si dreptul la replica
domnului Adrian Severin, fost europarlamentar roman, actual membru PSD
Directia Nationala Anticoruptie din Romania trimite in luna septembrie a anului 2013 pe europarlamentarul Adrian Severin, provenit din randurile PSD, in judecata. Acesta este acuzat de luare de mita si trafic de influienta, procurorii DNA sustinand ca el ar fi primit suma de 100 000 EUR pentru depunerea unor amendamente in comisiile de specialitate ale Parlamentului European, sprijinind astfel interesele anumitor companii. Flagrantul a fost organizat si pus in practica de jurnalisti de la Sunday Times.
Alti doi eurodeputati, spaniolul Pabli Zalba Bidegain si austriacul Ernst Strasser au fost prinsi in acel flagrant.
Cu alte cuvinte, domnul Adrian Severin a facut de rusine Romania dincolo de granitile ei. Dincolo de granitele Romaniei traim noi, romanii din diaspora. Departe de casa, de familiile noastre, departe de cei dragi. Sacrificiile enorme pe care le facem duc pana la alimentarea economiei romanesti cu cifre estimate intre cinci si sapte miliarde EUR anual, unii analisti economici evalueaza suma la circa noua miliarde EUR pe an.
Mergem la munca, mergem la biserica respectandu-ne astfel pe noi insine, respectand si ducand cu mandrie mai departe cultura noastra, religia noastra, traditiile romanesti. Un drept garantat romanilor de catre Constitutia Romaniei este dreptul de a vota, drept pe care noi, cei din diaspora am vrut a-l exercita atat in primul tur al alegerilor Prezidentiale din 2014 cat si in turul doi, cel din 16 noiembrie 2014. In aceasta zi a avut loc Revolutia bunului simt!
Dar in aceasta zi Guvernul Romaniei a incalcat prin rea vointa dreptul romanilor din diaspora de a vota! Nesuplimentarea sectiilor de votare in afara granitelor tarii a facut ca mii de romani sa nu poata vota, dreptul de vot, castigat prin suprema jertfa a revolutionarilor in anul 1989 fiind calcat in picioare de catre guvernul Ponta, romanii din diaspora primind in schimbul acestui drept garantat de Constitutie gazele lacrimogene ale autoritatilor de ordine din Torino sau Paris, spre exemplu, acolo unde romanii s-au revoltat impotriva dezastruasei organizari a votului pentru viitorul presedinte al Romaniei.
Iata ce declara in acest sens presedintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestag, domnul Gunther Krichbaum: “a fost un act de sabotaj din partea guvernului socialist care stia ca romanii din strainatate voteaza cu prioritate partide de dreapta. Acest fapt s-a confirmat atat in primul tur, cat si in al doilea nu numai in Germania, ci si in alte tari, unde Klaus Iohannis a obtinut in jur de 90% din voturi. Guvernul stia si acest lucru si a vrut sa-l evite”.
Revenind acum la domnul Adrian Severin, fost europarlamentar roman, fost si actual membru PSD care prin fapte de coruptie a facut de rusine Romania, nu poti decat sa-ti arati indignarea ca roman vis a vis de declaratiile iresponsabile ale acestuia, declaratii menite o data in plus sa puna Romania intr-o situatie delicata in plan international, declaratii care au starnit pe buna dreptate si in plan national dezgustul, chiar sila. Iata ce scria, printre altele, pe blogul sau aceasta rusine nationala care poarta numele de Adrian Severin:
“Ceea ce am văzut din ziua primului tur de scrutin și până în duminica celui de al doilea tur, cu ecouri care încă nu s-au terminat (…) a fost o adevărată lovitură de stat. Voturile românilor (cred eu corect exprimate și numărate dar influențate prin acțiuni de intoxicare și manipulare ample), inclusiv problemele în mare măsură artificiale ale votului diasporei, au fost doar alibiul pentru lovitura de stat.”
…
“Partea cea mai gravă acum este că executarea loviturii de stat nu s-a putut face decât recurgându-se la grupări și forțe fascistoide și legionaroide. Tineri violenți au strigat pe stradă (în România și în străinătate) “Jos comunismul!”, fără să știe prea bine ce este acela și de ce strigă. Așa au strigat și batalioanele de asalt naziste în Germania interbelică. Peste câteva luni, la fel ca pe timpul ascensiunii naziste, acești tineri vor striga “Jos evreii!”
Cer, in calitatea mea de cetatean roman stabilit in Germania, dreptul la replica!
Mi-e greu sa va numesc domn, dar buna educatie mi-o impune, deci, domnule Adrian Severin:
Cu ce drept guvernul Romaniei condus de Victor Ponta, din al carui PSD faceti parte a incalcat cetatenior romani din diaspora dreptul la vot?
Cu ce drept ne numiti dumneavoastra pe noi, romanii din diaspora, legionari? Cine va credeti dumneavoastra de va permiteti sa ne numiti pe noi fascisti?
Cum va permiteti sa ne jigniti atat de incalificabil? Nu dati dovada de cea mai mica urma de demnitate, suferiti de ipocrizie incurabila! Nu noi, romanii din diaspora stim sa dam lovituri de stat. Loviturile de stat, loviturile date statului roman va apartin.
Noi am strigat si in 1989 si in 2014 “jos comunismul”! De asta suntem mandri, acestea sunt revolutiile noastre: cele ale bunului simt! Rusine domnule Adrian Severin! Ma tem insa ca pe dumneavoastra rusinea, bunul simt, nu va revolutioneaza.
Lucian Tirlea, Nuernberg 20 noiembrie 2014”