Un român în vârstă de 21 de ani va fi expulzat din Marea Britanie după ce agresează sexual o femeie în fața casei acesteia.
Andrei Sandu avea 21 de ani, în decembrie 2020, când a bătut la ușa unei case din Wheatley, Anglia, cerând indicații de orientare după ce o femeie i-a deschis ușa.
În timp ce încerca să îl ajute, românul a devenit agresiv, atingând-o pe femeie, pentru ca apoi să înceapă să o pipăie efectiv, în fața fiicei acesteia.
Judecătorul de la Oxford Crown Court l-a întrebat pe Sandu dacă dorește să fie expulzat în România.
Românul nu a răspuns la întrebare, în schimb a spus că este vinovat: „Sunt un om prost, vinovat. Am făcut-o și îmi pare foarte rău”.
Dagenham. Agresor sexual român atacă o tânără în autobuz. A pipăit-o și i-a arătat penisul
Sandu a fost închis pentru un an și jumătate, iar după ispășirea pedepsei va fi trimis înapoi în România cu interdicția de a se mai întoarce în Marea Britanie.
Sandu a spus, prin intermediul apărătorului său, că a venit în Marea Britanie în căutarea unei vieți mai bune, dar a rămas fără adăpost.
El a făcut scurte perioade în închisoare pentru infracțiuni minore în Humberside și Lincolnshire, dar nu a avut condamnări anterioare pentru infracțiuni sexuale.
„Nu poate explica ce s-a întâmplat în acea seară”, a spus avocatul. „Are relativ puține amintiri despre asta pentru că era foarte beat. Asta nu atenuează infracțiunea. Știm, dacă este ceva, asta înrăutățește, dar poate explică comportamentul lui neobișnuit.”
Românul a pledat vinovat pentru agresiune sexuală și va fi un infractor sexual înregistrat timp de 10 ani.
…Român agresează sexual o femeie în fața fiicei acesteia. Îi ceruse să îl ajute să găsească o adresă …