Un bărbat a apărut în fața curții din districtul Tallaght, Dublin, fiind acuzat de uciderea lui Ioan Artene Bob (foto) un român de 49 de ani, vineri, 13 aprilie.
Feri Anghel, în vârstă de 38 de ani, fără o adresă fixă, a apărut în fața Tribunalului Districtual Tallaght în această dimineață, 20 aprilie, acuzat de crimă.
Cel acuzat nu și-a recunoscut fapta și a cerut eliberarea pe cauțiune, potrivit poliției. Din cauză că se confruntă cu o acuzație de crimă, cauțiunea poate fi solicitată numai la Înalta Curte, scrie Irish Examiner.
În vârstă de 38 de ani, cel acuzat era îmbrăcată într-un hanorac negru și pantaloni de trening, nu a vorbit în timpul audierii și a avut un interpret român.
El va fi în arest preventiv până săptămâna viitoare.
Românul ucis, în vârstă de 49 de ani, nu a avut niciodată probleme cu legea în Irlanda. El a fost rănit grav și a fost găsit în Parcul Sean Walsh, Tallaght, vineri, 13 aprilie, cu puțin timp înainte de ora 8 dimineața.
Bob a fost dus la Spitalul Tallaght, dar a murit în aceeași seară. Porivit unei expertize medico-legale, victima a fost bătută până la moarte, suferind mai multe răni interne.
Bob se afla în Irlanda de trei ani unde lucra în construcții, avea un partener și un fiu în vârstă de opt ani în România.
Ultima dată el a fost văzut în nordul orașului, joi, 12 aprilie, la ora 20:30.
Bob are o soră în Dublin și a locuit anterior cu ea în oraș, dar s-a mutat recent de acasă.
Suspect arestat în cazul românului ucis cu bestialitate în Dublin