“Sunt foarte multe de spus despre cum suntem, noi românii, trataţi la muncă şi ce fel de viaţă suntem obligaţi să ducem aici în Italia, mai ales când avem responsabilitatea unei familii…”.
Cu aceste cuvinte şi-a început scrisoarea, trimisă la redacţie, un român din Italia. Povestea sa este destul asemănătoare cu a multor români din Italia, veniţi în căutatea unei vieţi mai bune. Din păcate pentru mulţi dintre ei, “pământul făgăduinţei” nu le-a adus bunăstarea, ci o viaţă de coşmar, rămaşi fără muncă şi cu familia aproape pe drumuri.
Marius Florin Popovici, orădean la origine, are 44 de ani şi trăieşte în Italia din anul 2006. El a urmat o şcoală militară, iar soţia sa este absolventă a facultăţii de litere.
“Am plecat pentru că îmi doream o viaţă mai bună, pentru mine şi familie. Prima a plecat soţia, apoi destul de repede am ajuns şi eu. Totul părea că merge în direcţia propusă. Soţia lucra la Roma, tot acolo mi-am găsit şi eu de lucru, aproape imediat, la un magazin de piese auto.
Dar datorită faptului că îmi lipseau documentele şi nu stăpâneam foarte bine limba italiană, nu am fost angajat pe o perioadă lungă.
Apoi m-am transferat cu soţia de la Roma, în regiunea Marche, provincia Pesaro-Urbino, într-o localitate mică. Trebuia să avem grijă de un bătrân. Atunci ne-am făcut documentele şi întrezăream un viitor promiţător.
Au urmat apoi patru ani ca agent de pază, cu contract în regulă. Am închiriat chiar şi casa prin intermediul firmei. Din păcate criza a lovit peste firma unde lucram şi am fost trecut în şomaj. De atunci a început coşmarul familiei mele.”
Un cunoscut al familiei îi propune lui Marius Popovici să lucreze împreună la o firmă care transporta şi distribuia medicamente şi produse farmaceutice. A muncit mai multe luni, dar nu a fost plătit. I s-a spus că ar putea intra în afacere şi i s-a propus chiar să deschidă o firmă de transport. Şi de această dată, după ce a cheltuit mulţi bani şi a pierdut timp muncind gratis, românul s-a trezit că în locul său fusese pus altcineva.
“Cel care mi-a propus să lucrez împreună cu el era chiar finul meu. Deşi italian, s-a cununat cu o româncă în rit ortodox, iar naşi am fost eu cu soţia mea. Am crezut că această legătură care se crease cu el îmi poate da garanţia că nu voi fi înşelat. Am lucrat însă luni de zile fără să fiu plătit, sperând că până la urmă voi avea din nou un loc de muncă bun.
Deşi cei de la firma de distribuţie mă cunoşteau, aveau copii după documente, deoarece transportam medicamente şi produse farmaceutice, nu am fost angajat. Am trecut prin tot felul de întâmplări neplăcute şi foarte riscante, pentru că circulam singur, când finul meu nu avea chef de muncă, mai ales lunea şi la sfârşit de săptămână.
M-au oprit şi poliţia şi carabinierii şi garda financiară. A trebuit mereu să mă scuz sau să găsesc tot felul de explicaţii. Numai eu ştiu prin câte momente de astea am trecut. În final s-a dovedit că toţi au profitat de mine. Am deschis şi o “partida IVA”, tot la îndemnurile finului, pentru a face cică transport independent. Până la urmă s-a dovedit că totul e o minciună. Se terminase şi şomajul, iar soţia nu avea de lucru.”
Marius Popovici a rămas cu datorii foarte mari la chirie, fără niciun venit, cu un copil la şcoală şi soţia însărcinată. Nu are pe nimeni care să-i dea o mână de ajutor şi nu a găsit nici măcar o oră de muncă. Singura metodă de a se întreţine e ajutorul de la Caritas.
“În prezent nu avem niciun venit, s-au adunat peste 3000 de euro la chirie, iar proprietarii au început demersurile pentru a fi evacuat. Soţia este însărcinată şi are nevoie de linişte, un regim adecvat şi cure de specialitate. Copilul, deşi e printre primii din clasă are nevoie de haine, rechizite şi multe altele. Nu ştiu ce să mai fac. Sunt disperat. Am încercat în toate părţile, am vorbit şi cu preotul, dar munca nu se găseşte. Doar de la Caritas mai iau nişte alimente.”
Andi Rădiu – Gazeta Romaneasca
