Menu
in

Român pervers sărută cu forța o elevă în uniformă, în stația de tren. „Ești ca fiica mea…” Cu cinci ani în urmă fusese prins masturbându-se într-o stație de metrou din Londra

Un pervers sexual de origine română cu antecedente în Londra, a agresat sexual o elevă în Derbyshire.

Adrian Florea a fost prins de un ofițer de poliție în timp ce se masturba, în public, în stația Liverpool Street din Londra, în martie 2015.

Cu câteva săptămâni înainte, el abuzase rasial de un muncitor în stația de metrou Brixton, din capitală.

Dar, după ce a fost acuzat de aceste infracțiuni, bărbatul în vârstă de 44 de ani nu s-a prezentat în fața instanței și a fugit în România timp de cinci ani.

Întorcându-se în Marea Britanie, în septembrie anul trecut, ar fi trăit în Shirebrook, până în această săptămână.

Pe 21 iunie, o elevă care mergea la școală a fost abordat de Florea. „Era clar că mergea la școală pentru că era în uniformă”, a declarat procurorul, potrivit Derby Telegraph.

I-a spus fetei „ești ca și fiica mea”, ceea ce a speriat-o și a făcut-o să se simtă inconfortabil. După aceea i-a apucat fața în palme și a numit-o „prințesă”, ceea ce a făcut-o pe fată să fie și mai speriată. „În acel moment, inculpatul a îmbrățișat-o și a încercat să o sărute pe buze, de trei sau de patru ori”, a spus procurorul.

Român recidivist, atac sexual asupra unei adolescente. Fata a fost infectată de pervers

Victima, a cărei identitate este protejată de lege, a reușit să scape, i-a spus fratelui și unui prieten ce i s-a întâmplat, iar problema a fost raportată poliției.

Florea a pledat vinovat pentru activități sexuale în public și hărțuire rasială agravată, în legătură cu cele petrecute la Londra în 2015.

De asemenea, a recunoscut agresiune sexuală împotriva elevei din Derbyshire.

Avocata sa a declarat că românul nu are condamnări anterioare și că a fugit în România în 2015.

Ea a spus: „În legătură cu incidentele din 2015, el a spus că în ambele ocazii a băut mult. În legătură cu infracțiunea din această săptămână, el nu și-a dat seama de gravitatea a ceea ce făcea”.

Judecătorul a amânat cazul, astfel încât serviciul de probațiune să poată pregăti un raport complet înainte de sentință. „Accept că ai băut, dar asta nu este o scuză pentru a te purta astfel”, a spus magistratul.

Florea va fi condamnat la aceeași instanță pe 12 iulie.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 1]
Exit mobile version