Un român consumator de droguri din Londra și-a înjunghiat mortal soția cu un foarfece, femeia fiind găsită într-o baltă de sânge.
Vasile Bratu era drogat când a ucis-o pe soția sa, Constanța Bunea, scrie My London.
Motivul invocat în instanță de bărbat a fost că femeia nu îl tunsese bine.
Bratu, în vârstă de 40 de ani, și-a înjunghiat soția în spate, în baia unui apartament din Plumstead, pe 4 aprilie anul acesta.
Joi (21 octombrie), Bratu a fost condamnat pe viață pentru crimă, la Woolwich Crown Court, și va executa cel puțin 21 de ani de închisoare.
Cuplul era împreună de trei ani după ce se întâlniseră online, chiar înainte ca dna Bunea să se mute în Marea Britanie, în august 2019.
Bratu, tată a trei copii, depindea de veniturile femeii pentru a trăi, s-a mai aflat în urma procesului.
Le-a spus polițiștilor că femeia a căzut pe foarfece
Bărbatul a sunat la 999 după atac, spunând paramedicilor, șocați când au găsit-o pe Constanța Bunea într-o baltă de sânge, că aceasta a căzut pe o foarfecă.
Ofițerii de poliție care au asistat au observat că încuietoarea de pe ușa băii a fost deteriorată, indicând că doamna Bunea s-a închis înainte de a fi ucisă.
Crima din Plumstead. Român acuzat că și-a ucis partenera cu o foarfecă
Bratu a susținut că cearta a început când soția sa a vrut să-i tundă părul, iar el credea că tunsoarea nu i se va potrivi.
Poliția l-a arestat pe Bratu la fața locului, acesta susținând că nu are idee despre cum a fost făcută rana fatală adâncă de 10 cm.
„El a controlat-o și a folosit-o pentru banii pe care i-a câștigat”, a spus procurorul. „În mod tragic, nu a recunoscut niciodată situația ei și a spus familiei că lucrează într-o brutărie românească din Londra”, a mai declarat acesta.
Fiica Constanței Bunea a spus juriului despre comportamentul gelos, posesiv și agresiv afișat de Bratu atunci când acesta a fost în vizită în România împreună cu mama ei.
Tânăra a vorbit și despre vânătăile pe care le văzuse la mama sa în apeluri video în săptămânile anterioare morții ei – deși aceasta sugera că Bratu nu era responsabil.
Un patolog le-a explicat juraților că este nevoie de multă forță pentru a ucide pe cineva cu un foarfece.
…Londra: Motivul halucinant pentru care un român și-a înjunghiat mortal soția cu un foarfece…