O româncă de 47 de ani, angajată ca menajeră, a reuşit să dea, alături de o întreagă bandă, jafuri în Londra care i-au adus zeci de milioane de lire sterline. Ajutată de fiul ei și de încă doi români, Maria Meşter a furat bunuri în valoare de aproape 30 de milioane de lire sterline.
Maria Meșter a fost angajată ca menajeră în Italia, dar și-a dat demisia și a plecat în Marea Britanie. Alături de fiul ei, Bogdan Savastru, și de alți doi români, Alexandru Stan și Sorin Marcovici, a comis mai multe spargeri în Londra.
Potrivit BBC, Maria Meșter și cei trei membri ai bandei au dat lovitura pe 13 decembrie 2019. Ei au jefuit vila Tamarei Ecclestone, fiica magnatului Bernie Ecclestone, care a deținut Formula 1, și a sustras bijuterii și obiecte de mare valoare.
A început procesul mega-jafului de 60 milioane de euro. Patru români puși sub acuzare
Echipa de hoți a profitat de faptul că Tamara și soțul ei, Jay Rutland, plecaseră într-o vacanta și au pătruns în reședința somptuoasă.
Românii au acționat ca Spiderman și au furat o colecție de bijuterii, printre care și un ceas Cartier primit cadou de nuntă, în valoare de 95.000 de euro. Totodată, fiica magnatului a mai reclamat dispariția unei brățări de peste 100.000 de euro.
Pe 1 decembrie 2013, românii dăduseră o altă spargere, la vila lui Frank Lampard, fost fotbalist de top și actual antrenor al echipei Chelsea. Între cele două spargeri, cei patru au „vizitat” și reședința familiei lui Vichai Srivaddhanaprabha, regretatul patron al echipei de fotbal Leicester, decedat acum doi ani într-un accident de elicopter, de unde au furat obiecte în valoare de peste un milion de lire sterline.
Procurorii britanici nu exclud varianta ca Maria Meşter să fi dat și alte lovituri, în discuție fiind furturi care ajung la 65 de milioane de lire sterline.
Românca a fost arestată după jaful de la vila Tamarei, pe aeroportul Standsted din Londra, când se pregătea să fugă în Japonia. Ea purta o pereche de cercei de 300.000 de lire sterline, dintre cei furați, iar anchetatorii au găsit și o fotografie postată de româncă pe Facebook, în care apare purtând un colier al Tamarei Ecclestone.
Bogdan Savastru a fost arestat câteva zile mai târziu, pe aeroportul Heathrow. Ulterior, au fost prinși și ceilalți doi membri ai bandei, Alexandru Stan, agent de securitate, și Sorin Marcovici, barman. Procesul spărgătorilor români se derulează la Isleworth Crown Court.