in

Românca poreclită „Regina Hoților”, spaima turiștilor englezi din Paris

O infractoare din România, supranumită „Regina Hoților”, conducea o bandă de aproximativ 15 persoane care jefuia turiști, mulți dintre ei britanici, în punctele pline de vizitatori din capitala Franței.

Sandra Baciu, de 35 de ani, este judecată, alături de „colega” sa, Mariana Gândac, zisă Cinca, de un tribunal din Paris. La ultimul termen, a fost audiat un agent de securitate de la Versailles, acuzat că închidea ochii la potlogăriile românilor, în schimbul unei mite substanțiale. Potrivit instanței, acesta încasase de la infractori 10.000 de euro pentru a-i lăsa să își facă treaba. În fața instanței însă, acesta a spus că fusese amenințat cu moartea, motiv pentru care a acceptat să coopereze cu bandiții.

Perioada în care au operat cele două se întinde pe opt ani, între 2005 și 2013, iar suma pe care se presupune că au strâns-o fiind de peste 700.000 de euro.

Hoții se dădeau drept turiști care își făceau selfie-uri în jurul obiectivelor turistice din Paris, precum Turnul Eiffel, Orsay și muzeul Louvre, și Palatul  Versailles. Se lucra în grupuri de câte trei persoane: una distrăgea atenția, alta ținea de șase, iar cea de-a treia fura de la turiști.



 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

O vedetă rock s-a oferit să găzduiască refugiați. “Nu pot să suport ceea ce se întâmplă”

Află cum poți transfera bani GRATIS în România!