Menu

Români în Marea Britanie: o cronică a bucuriei



Institutul Cultural Român din Londra lansează expoziţia „Români în Marea Britanie: o cronică a bucuriei”, care prezintă o istorie în imagini a vieţii diasporei româneşti. Vernisajul va avea loc vineri 9 decembrie, în prezența Ambasadorul României în Marea Britanie, Dr. Ion Jinga.

Expoziția conține lucrările fotografului Inno Brezeanu care, timp de aproape zece ani, a surprins sute de instantanee fotografice în comunitate, documente memorabile ale evenimentelor petrecute împreună: nunţi, concerte, meciuri, sărbători religioase, aniversări.

“Fotografiile au apărut din dorinţa de a arăta lumii că românii nu sunt arhaici precum se crede. Dacă alte proiecte evidenţiază românii de succes (actori, cercetători, oameni de afaceri), viziunea mea este diferită: suntem o naţiune ca oricare alta, cu nunţi, botezuri, fotbal, trupe de heavy metal şi discoteci,” a mărturisit Inno.

Expoziţia se desfăşoară în cadrul programului ICR Londra „Acasă în Belgrave Square”, patronat de ES dr. Ion Jinga, Ambasadorul României în Marea Britanie. Programul urmăreşte să contribuie la conservarea identităţii culturale a românilor din Marea Britanie.

Când: 9 decembrie 2011 – 27 ianuarie 2012.

Program: luni – vineri, 10am – 5pm.

Unde: Institutul Cultural Român Londra. Intrarea liberă.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version