Menu
in

Români prinși în Anglia cu cannabis în valoare de 500.000 de lire sterline, condamnați la închisoare cu executare

Ștefănuț Aurelian Badea, 28 de ani, și Florin Neacșu, 29 de ani, au fost prinși producând cannabis în incinta unei hale industriale din Stockton-on-Tees, unde ei locuiau și munceau oficial.

Românii au fost prinși în urma unor percheziții efectuate la mijlocul lunii iunie, informează Gazette Live. Valoarea cannabisului era de circa 500.000 de lire sterline.

De atunci, cei doi au fost încarcerați la închisoarea din Durham și audiați în permanență prin teleconferință, din cauza restricțiilor impuse din cauza pandemiei de coronavirus.

Avocații celor doi români au încercat în permanență să scoată la iveală latura umană a cazului.

Ștefănuț și Florin au terminat facultăți în România, dar nici așa nu și-au găsit un loc de muncă pe măsură, astfel că au ajuns în Marea Britanie, unde norocul nu le-a surâs prea tare.

Afectați de pandemia de coronavirus și de dorul de casă și de cei dragi, au dat semne de naivitate și s-au înhăitat cu cine nu trebuie, astfel că, pentru câțiva bani în plus, au ajuns să pună umărul la dezvoltarea unei grupări de traficanți de droguri.

Românii au plâns la ultima teleconferință.

Deși a părut să dea semne de îngăduință și a fost de acord că cei doi români s-au confruntat cu greutăție de-a lungul vieții, judecătorul a precizat că nu poate să le acorde o pedeapsă cu suspendare astfel că i-a condamnat pe cei doi români la câte doi ani de închisoare cu executare.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version